Campionatul italian de fotbal la B1 TV
0Dupa Premier League, B1 TV ofera o alta surpriza de proportii telespectatorilor sai si tuturor iubitorilor sportului rege - fotbalul. B1 TV a achizitionat in exclusivitate drepturile de transmisie a
Dupa Premier League, B1 TV ofera o alta surpriza de proportii telespectatorilor sai si tuturor iubitorilor sportului rege - fotbalul. B1 TV a achizitionat in exclusivitate drepturile de transmisie a Campionatului italian de fotbal. Derby-urile Campionatului italian de fotbal vor putea fi urmarite live de catre telespectatori, alaturi de echipa de comentatori sportivi a B1 TV - Adrian Cheltuitoru, Teodor Avramescu, Octavian Topa, Andrei Besutiu, Ion Alexandru, Teodor Hossu Longin, care urmeaza a fi completata de la inceputul lunii februarie de Valentin Moraru. Saptamanal, B1 TV va transmite din Campionatul italian intre unul si trei derby-uri, acestea fiind inscrise in grila in functie de programul jocurilor. Alaturi de transmisia meciurilor din Campionatul italian, B1 TV va difuza o data pe saptamana rezumatele meciurilor acestui campionat. In Seria A vor putea fi vazuti jucatori de mare calibru, cum ar fi Alessandro Del Piero, Andrei Sevcenko, Filippo Inzaghi, Christian Vieri, Ronaldo, Gabriel Batistuta, Francesco Totti, Alessandro Nesta, Paolo Maldini, Hernan Crespo, Gianluigi Buffon, Francesco Toldo, Rui Costa sau Gaizka Mendieta. In campionatul italian evolueaza si patru jucatori romani: capitanul echipei nationale, Gica Popescu (la Lecce), marea speranta a fotbalului romanesc Adrian Mutu (la Verona), cel mai bun fotbalist roman al anului 2001, Cosmin Contra (la AC Milan) si mijlocasul echipei nationale de tineret Bogdan Patrascu (la Piacenza).