Calarasi - cel mai scump cimitir de fier vechi din Romania

In cartierul "Doi Moldoveni" din Calarasi intrebarea "Ce se-aude cu combinatul?" a ajuns sa tina loc de buna ziua. Combinatul e pomenit la carciuma, la plata intretinerii, la paine, dar mai ales la

In cartierul "Doi Moldoveni" din Calarasi intrebarea "Ce se-aude cu combinatul?" a ajuns sa tina loc de buna ziua. Combinatul e pomenit la carciuma, la plata intretinerii, la paine, dar mai ales la coada la Fortele de munca. Absolut normal, caci de vreo 25 de ani combinatul siderurgic e sufletul orasului. Si, cum Siderca moare incet-incet, de ani de zile orasul se stinge si el. Acum, Combinatul Siderurgic din Calarasi seamana cu o bucata de fier lasata sa rugineasca in ploaie. Uzina, ca orice uzina care nu lucreaza, e un amalgam de echipamente inca functionale si de resturi ruginite si contorsionate. Dar bucata de fier de pe malul Dunarii este cea mai mare si mai scumpa din Romania, caci se intinde pe 630 de hectare. Utilajele presarate pe campuri cantaresc peste 100.000 de tone si au costat cateva miliarde de dolari. Aceste investitii enorme au pornit de la ambitia lui Ceausescu de a inalta aici un al doilea Galati, care trebuia sa produca 1,8 milioane tone de otel pe an. Pentru asta s-a construit nu o uzina, ci un lant intreg de uzine si fabrici. Practic, Siderca Calarasi era un orasel de fier care avea de toate: un port, cai ferate, un centru administrativ pe post de primarie, pompieri, gradinite si chiar un cinematograf. Aici, in vremurile de aur, lucrau peste 6.000 de oameni. In paralel cu "orasul de fier", a crescut si Calarasiul. In 1977, cand a inceput constructia combinatului, asezarea nu era decat un targ de provincie, pierdut in praful Campiei Romane. Dar, in zona, au inceput sa fie adusi mii de oameni, in special din Moldova. Pentru ei s-au construit zeci de blocuri, iar cartierul a fost botezat de localnici, fireste, "La doi moldoveni". Pana la urma, Calarasiul a fost declarat municipiu, de "gradul III", dar totusi municipiu. Dezvoltarea combinatului si a orasului s-a intrerupt, brusc, in 1990. Atunci, combinatul era terminat in proportie de 85 la suta, iar cateva sectii chiar functionau. Investitia s-a sistat din cauza clasicei "lipse de fonduri" si totul a inceput sa se duca de rapa. Au urmat, in serie, trei valuri de restructurari si mii de oameni au fost trimisi acasa. In Siderca a mai ramas doar un nucleu de 150 de oameni care mai misca din cand in cand utilajele. Dar prin zona nu se gaseste nimic de lucru pentru un muncitor adevarat. De mers, mai merg doar vreo doua fabrici de confectii. De-aia, intr-un oras asa de mic, incat daca tipi in centru se aude pana la margine, exista acum vreo 300 de taximetre. Siderurgistii care n-au avut masini ca sa intre in taximetrie isi asteapta seara nevestele sa vina de la lucru. Prin '95, la combinat nu "lucrau" serios decat tiganii. Pe la "periferia" combinatului se fura fier vechi cu caruta, macaraua sau cu camionul de 12 tone. Aceasta activitate frenetica s-a soldat si cu "accidente de munca". Un hot a cazut in cap de pe un pod rulant, inalt de 30 de metri, iar alti doi "recuperatori" de cupru au fost prajiti cand au incercat sa taie cu bomfaierul cabluri sub tensiune. Jaful s-a mai potolit, dupa ce a aparut legea care obliga centrele de colectat fier vechi sa justifice provenienta materialelor. Acum, combinatul, care e pazit la sange, aduce cu un orasel-fantoma. Singura deosebire dintre "cartiere" a ajuns sa fie culoarea. De exemplu, cocseria e un morman de fiare acoperite de un praf negru de carbune. In schimb, cand intri in laminorul de profile mijlocii, te crezi undeva pe Marte, caci totul e rosu de atata rugina. Paradoxal este faptul ca miezul oraselului de fier e nou-nout. In 1999, in cadrul unui program de restructurare-modernizare, Guvernul a mai bagat 65 de milioane de dolari in otelarie si in laminorul de profile grele. Acum, la doi ani dupa modernizare, nea Condrea, un laminator de 43 de ani, curata de praf podul rulant. Cum locul care a inghitit atatia bani de-a lungul timpului isi merita calificativul de strategic, oamenii de aici sunt obisnuiti cu vizitele. Nea Condrea a fost vizitat la locul de munca de Radu Campeanu, de Radu Vasile, l-a salutat pe Vadim Tudor si chiar a dat mana cu Emil Constantinescu. Toti au promis gasirea unor solutii rapide. Intre timp, combinatul, dupa ce a vandut tot ce avea prin depozite, a inceput sa se autodevoreze: ca sa plateasca salariile celor 150 de supravietuitori si serviciile societatii de paza, uzina s-a apucat acum sa vanda motoare si alte echipamente ramase cat de cat intregi. Dar si resursa asta e pe cale de a se epuiza. Din acest motiv, lefurile celor de aici n-au mai fost indexate din 1999. Ca sa mai scoata un ban, sindicatul i-a transformat pe metalurgisti in agricultori si s-a apucat sa cultive porumb pe un teren de 10 hectare de langa cladirea conducerii. Ultimul care a venit si a promis solutii la Calarasi a fost Adrian Nastase. Premierul, escortat de 8 ministri, dupa ce a vazut ca toti ceilalti echipamentele nou-noute ale otelariei si laminorului, a declarat ca partea vie a combinatului va fi "miscata" in 2-3 luni. O asa veste mare a declansat o adevarata fiesta in oras. Imediat, trei mii de oameni au venit la combinat cu cererile de angajare in dinti. De atunci, in laminor si otelarie nu s-a miscat nimic. In hale e o liniste ca auzi chelalaitul lu' Viorica, cateaua de paza, care are culcusul sub un reductor. Zilele acestea a mai venit inca o veste buna: Ovidiu Musetescu, ministrul Privatizarii, a promis ca, pana la sfarsitul lunii februarie, Guvernul va lua o decizie in privinta privatizarii combinatului. Dar, vorba lu' nea Condrea, "pana atunci ne mai loveste o data intretinerea".