Bucatareasa de pe o nava ucraineana a distrus un local din Galati
Patru barbati zdraveni au trebuit sa intervina pentru a o potoli pe Liuba Solinskina, de 30 de ani, care era pornita, joi noaptea, sa distruga tot ce intalnea in cale in restaurantul galatean Miorita.
Patru barbati zdraveni au trebuit sa intervina pentru a o potoli pe Liuba Solinskina, de 30 de ani, care era pornita, joi noaptea, sa distruga tot ce intalnea in cale in restaurantul galatean Miorita. Apriga ucraineanca, bucatareasa pe nava "Volodymyr Sharkov", un cargo de 4.500 tdw aflat la Galati pentru a incarca fier vechi, se afla in local impreuna cu alti trei colegi de echipaj, barbati, care n-au putut sa o tina in frau atunci cand a intrat in criza. A fost nevoie de interventia politistilor de la Sectia 1 de Politie si de la DPIR pentru a o imobiliza pe scandalagioasa bucatareasa Liuba. Patru politisti s-au luptat sa o imobilizeze pe ucraineanca si apoi sa o transporte cu o ambulanta la Spitalul de Urgenta "Sf. Apostol Andrei". Aici, medicul de garda a constatat ca starea de agitatie a femeii provine de la o intoxicatie provocata de alcool amestecat cu halucinogene. Pentru ca a refuzat internarea, personalul medical nu a putut determina genul de drog ingurgitat de Liuba Solinskina. Toti participantii la scandalul produs in restaurantul Miorita au fost preluati de politisti de frontiera si imbarcati pe vaporul ucrainean.




















































