Braconierii turci au lasat in urma un adevarat "dezastru ecologic"
0Prapadul facut de braconierii turci in zona exclusiv economica a apelor teritoriale romanesti este chiar mai grav decat estimau saptamana trecuta politistii de frontiera, atunci cand, cu ajutorul a
Prapadul facut de braconierii turci in zona exclusiv economica a apelor teritoriale romanesti este chiar mai grav decat estimau saptamana trecuta politistii de frontiera, atunci cand, cu ajutorul a peste 100 de focuri de mitraliera au reusit sa captureze 7 din cele 8 pescadoare-pirat cu semiluna la bord. Investigand perimetrul unde se presupune ca au pescuit ilegal navele turcesti, granicerii constanteni au descoperit sute de plase de pescuit pline cu peste, in special calcan si zeci de delfini morti. Comandorul Florian Gheorma, seful Grupului de Nave al Politiei de Frontiera, care conduce operatiunile de cercetare, a declarat, dupa primele doua zile petrecute in larg, la circa 35 mile travers Tuzla, ca se poate vorbi de un adevarat "dezastru ecologic". Asa stand lucrurile, braconierii nu mai pot scapa doar cu amenda si confiscarea plaselor. Se pare ca, de data asta, s-ar putea sa se ajunga si la confiscarea pescadoarelor.























































