BOR în an electoral: „Preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale”
0Biserica Ortodoxă Română (BOR) a decis în cadrul Sfântului Sinod că preoții trebuie să-și păstreze neutralitatea în timpul campaniilor electorale, în declarațiile publice și în activitatea practică.
A fost publicat Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral, având în vedere că în 2024 vom avea alegeri europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale.
Preoții trebuie să fie neutri în timpul campaniilor electorale, s-a decis în cadrul Sfântului Sinod al BOR.
„În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât şi în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.”, se menționează în Îndreptarul Sfântului Sinod, publicat de Basilica.ro.
Totodată, aceștia nu au voie să candideze la alegerile parlamentare sau locale; să participe la campanii electorale în calitate de susținător și să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.
În ce condiții pot candida preoții și diaconii
Însă, preoților și diaconilor le este permis să candideze doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local şi consilier județean în România, în anumite condiții, respectiv: „lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregătiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență intră credincioși ortodocși; încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase; promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți.”.
Cu toate acestea, ei nu pot candida „fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor”. Potrivit Îndreptarului publicat de Basilica.ro, aprobarea se acordă în urma solicitării, într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial și „numai acelor clerici considerați capabili să promoveze interesele comunității în consiliile locale și în consiliile județene”.
În eventualitatea în care există dovezi că preotul sau diaconul nu îndeplinește cerințele mandatului și nu lucrează pentru a apăra interesele comunității locale, atunci îi va fi retrasă aprobarea.
Totodată, preoții și diaconii care au primit acordul pentru a candida, vor fi suspendați de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorale, vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat slujirii şi demnității preoțești, vor respecta legislația în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităților administrației publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcașurile de cult, mai precizează comunicatul.
Sfaturi ale BOR pentru cei care votează
În plus, „Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.”, conform Îndreptarului.
Pe de altă parte, BOR subliniază că este important ca toți cetățenii să aleagă după „criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate”.
În cadrul Sfântului Sinod din 29 februarie 2024 a fost alcătuită și o listă cu zece criterii orientative pentru credincioșii care votează la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale din acest an:
- manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității faţă de comunitate
- apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale şi sociale ale Bisericii;
- respectul pentru persoana umană şi promovarea culturii vieţii: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat şi femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
- promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
- apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
- diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;
- apărarea şi promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
- apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului şi dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente şi viitoare;
- sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor şi a diasporei române, precum şi promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
- apărarea şi promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern şi intern.
Clericul sau monahul care încalcă aceste interdicții „va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viața monahală”, iar abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale, potrivit Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale BOR şi Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor, conform hotărârii Sfântului Sinod.