BNR:Provizioanele băncilor au crescut de peste două ori în ultimul an

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Provizioanele constituite de bănci se plasau la 8,75 miliarde lei la finalul primei luni din 2009, sumă cu 120% mai mare faţă de cea de la sfârşitului lui ianuarie 2008, în condiţiile în care trei sferturi reprezintă provizioane pentru creditele considerate în pierdere, arată datele BNR, transmite NewsIn.

La finalul lunii decembrie 2008, provizioanele se plasau la 7,58 miliarde lei, cu 15,3% sub valoarea de la sfârşitul lunii ianuarie 2009. După prima lună a anului trecut, provizioanele erau de 3,96 miliarde lei.

De asemenea, la 31 ianuarie 2009 băncile aveau provizioane pentru împrumuturile clasificate în pierdere (credite cu restanţe mai mari de 90 de zile) în valoare de 6,65 miliarde lei.

Pentru creditele clasificate ca standard, proivizoanele ajunseseră la 549,6 milioane lei la finalul primei luni din acest an, în timp ce pentru împrumuturile în observaţie, băncile provizionaseră 512,5 milioane lei.

În cazul creditelor substandard, provizioanele au ajuns la 497,5 milioane lei în perioada menţionată, în timp ce pentru creditele îndoielnice băncile consituiseră provizioane de 538,1 milioane lei, mai arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

În acelaşi timp, restanţele populaţiei la credite au ajuns la 31 ianuarie 2009 la 1,126 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de finalul lui 2008, când se cifrau la 981,2 milioane lei, şi aproape dublu faţă de finalul primei luni din 2008.

Din această sumă, restanţele peste 90 de zile reprezentau 905,2 milioane lei, în timp ce restanţele pentru creditele scoase în afara bilanţului au ajuns la 92,7 milioane lei. Totodată, restanţele pentru creditele la colectare ajunseseră la 31 ianuarie 2009 la 35,2 milioane lei.

Cele mai mari restanţe ale populaţiei sunt înregistrate la creditele în monedă naţională, în valoare de 821,4 milioane lei, mai mari cu 11,9% faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce restanţele pentru împrumuturile în euro ajunseseră la 277,5 milioane lei, în creştere cu 22,9% faţă de 31 decembrie 2008.

Restanţele pentru creditele în dolari au ajuns la 3,02 milioane lei la sfârşitul primei luni din 2009, iar cele pentru creditele acordate în alte monede străine, cu excepţia euro şi dolar, au ajuns la 23,8 milioane lei, mai arată datele băncii centrale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite