Bestii oficiale

în urmă părţi sângerând sau cotoare în locul degetelor. Acestea sunt doar câteva cazuri cutremurătoare, relatate în Raportul "Suferinţe ascunse - Izolarea şi abuzul la care sunt supuşi

în urmă părţi sângerând sau cotoare în locul degetelor. Acestea sunt doar câteva cazuri cutremurătoare, relatate în Raportul "Suferinţe ascunse - Izolarea şi abuzul la care sunt supuşi nou-născuţii şi copiii cu dizabilităţi din România". Documentul a fost făcut public, ieri, cu o săptămână înainte de raportul UE privind aderarea României, şi este realizat de Mental Disability Rights International, un ONG american. Tot felul de gâgâiţi şi repeziţi guvernamentali au început să spună că acest raport, citat şi de celebrul "New York Times", face parte din ciclul presiunilor americane de reluare a adopţiilor internaţionale. N-au ratat ocazia de a spune că în instituţiile de protecţie a copiilor totul e schimbat, totul e curat, totul e roz. Situaţia are însă pete negre, pe care, din '90 încoace, guvernanţii fesenişti, pedeserişti, cederişti, pesedişti şi DAişti nu sunt în stare să le cureţe.
Orfelinatele s-au înmulţit pe vremea lui Ceauşescu precum fabricile şi uzinele din cauza politicii de creştere a natalităţii prin interzicerea avorturilor şi lipsa metodelor de contracepţie. Mamele îşi lăsau copiii în grija statului, fie din cauza sărăciei, fie pentru că îi năşteau subdezvoltaţi şi bolnăvicioşi, iar doctorii erau traşi la răspundere dacă micuţii mureau după ce erau duşi în familie. În marile instituţii de îngrijire a copiilor fără părinţi mai sunt acum în jur de 29.000 de suflete. Directivele europene cer ca orfanii să fie scoşi din orfelinatele sau spitalele-mamut şi daţi în grija asistenţilor maternali profesionişti sau protejaţi în căsuţe de tip familial. La noi, în ultimii ani, rata de scoatere a copiilor nimănui din instituţiile tip Gostat e de circa 6 la sută. Un ritm de melc mioritic. Menţinerea acestor copii în instituţii improprii şi abuzive face ca ei să fie condamnaţi pe viaţă la izolare de societate. Unii copii, în loc să aibă parte de protecţie, sunt sortiţi să lupte pentru viaţă în adevărate lagăre. Actualul secretar de stat pentru protecţia drepturilor copilului nu neagă dezastrul prezentat în raportul americanilor. Ba, mai mult, recunoaşte că a cunoscut personal această situaţie, dar că nu mai e de actualitate întrucât s-a rezolvat. Nu e nimic vechi, aşa cum spune oficialul guvernamental. Totul s-a petrecut după ce a intrat în vigoare mult lăudata Lege privind protecţia drepturilor copilului. S-a petrecut după ce România era apreciată, în rapoartele de ţară, în legătură cu progresele făcute în sistemul de protecţie a copiilor. S-a petrecut acum un an şi câteva luni şi a fost ascunsă cu neruşinare.
Ani de-a rândul, guvernanţii au băgat sub preş realităţile din orfelinate. N-a existat niciun demnitar care să facă rapoarte privind insulele de inumanitate din centrele de plasament. N-a existat niciun demnitar care să demisioneze din cauza insuccesului de a pune la punct sistemul. Au ajuns străinii să ne guverneze prin rapoarte, iar noi să rezolvăm doar situaţiile semnalate de ei. Cei care ascund suferinţa minorilor sunt nişte bestii, din păcate oficiale, iar peste câteva zile nu e de mirare să aflăm din alte rapoarte de chinurile copiilor români.