Benzinariile MOL despagubesc cu 500.000 de lei masinile avariate de apa din motorina
De pe data de 3 si pana pe 12 decembrie 2001, statia MOL Miercurea-Ciuc a vandut soferilor motorina care, la -24 de grade Celsius cat aratau termometrele harghitene, a inghetat in motoarele masinilor.
De pe data de 3 si pana pe 12 decembrie 2001, statia MOL Miercurea-Ciuc a vandut soferilor motorina care, la -24 de grade Celsius cat aratau termometrele harghitene, a inghetat in motoarele masinilor. Printre autovehiculele "inghetate" de motorina MOL s-a numarat si duba de interventie a Societatii Nationale a Apelor Minerale (SNAM), care facea traseul Bucuresti-Borsec. Soferul, care conducea un Ford Transit nou-nout, s-a gandit ca ar fi bine sa alimenteze de la o statie sigura, tocmai ca sa nu aiba probleme. Dupa cativa kilometri, Fordul s-a oprit de la sine putere si nu a mai putut fi pornit. A fost tractat inapoi la Bucuresti, iar la service-ul Motek Romania s-a constatat ca defectele de motor au fost cauzate de motorina MOL "care nu a avut punctul de congelare conform conditiilor meteorologice din Miercurea-Ciuc, unde a fost alimentat autofurgonul." Masina a suferit avarii a caror remediere a costat SNAM-ul 100 de milioane de lei: pompa de injectie facuta praf, injectoarele decalibrate, sistemul electronic terminat, garnitura de chiuloasa "impuscata" etc. In nota de constatare, seful reprezentantei DELPHI in Romania recomanda SNAM-ului "analiza probelor recoltate din rezervorul autofurgonului respectiv la un laborator autorizat si instiintarea grabnica a celor care raspund de comercializarea motorinei, pentru a evita distrugerea altor motoare". SNAM-ul a facut demersurile necesare si s-a asteptat ca o firma serioasa ca MOL sa ia act de pagubele pe care i le-a adus si sa suporte macar costul reparatiilor. In schimb, primeste un raspuns uluitor din partea sefilor MOL: acestia recunosc faptul ca motorina livrata in perioada 3 - 7 decembrie 2001 "nu avea caracteristicile de filtrabilitate corespunzatoare" si ca au fost mai multe masini ce au avut probleme din cauza ei. Asta nu-i impiedica sa se spele pe maini, precizand faptul ca standardele din Romania nu pun nici o conditie in privinta punctului de inghetare a motorinei. In plus, "ca un act de bunavointa fata de clienti", MOL le-a oferit soferilor ramasi in frig 500.000 de lei, suma cu care multi nu-si acopereau nici "plinul" facut, daramite costul reparatiilor. Recent, au venit si rezultatele proiectantului englez al pompelor de injectie. Concluzia acestuia e limpede: "In urma inspectiei facute a rezultat in mod clar ca aceasta uzura excesiva la componentele amintite a fost determinata de calitatea proasta a combustibilului contaminat cu apa". SNAM-ul a transmis si acest raspuns MOL-ului, in speranta ca sefii MOL-ului isi vor recunoaste greseala pana la capat si vor acoperi costul reparatiilor. "Au urmat tot felul de tatonari: ba ca sa le fie transmisa traducerea in copie legalizata, ba ca vor si sefii din Ungaria sa vada piesele avariate", spun cei de la SNAM. Zilele trecute, conducerea societatii a decis sa dea MOL-ul in judecata.




















































