Benone cere taxă pe orologiul Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benone Sinulescu consideră că a fost sfidat  de autorităţile buzoiene
Benone Sinulescu consideră că a fost sfidat de autorităţile buzoiene

Orologiul-emblemă al oraşului Buzău ar putea rămâne mut. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România solicită primăriei oraşului achitarea unei taxe lunare de 500 de lei pentru melodia lui Benone Sinulescu „Cât e Siriul de mare", difuzată de orologiul din turnul Palatului Comunal. Interpretul Benone Sinulescu a primit, în 2005, titlul de cetăţean de onoare al Buzăului.

Reprezentanţii municipalităţii consideră această solicitare mai degrabă un act de sfidare. „Este aberant ceea ce ni se cere. În opinia Uniunii, ar trebui să plătim aproape 500 de lei pe lună, dar nu este corect să reprezinţi cea mai importantă instituţie a Buzăului şi apoi să ceri bani. Pentru meritele sale, noi l-am făcut cetăţean de onoare, l-am postat pe stema Buzăului tocmai pentru a face cunoscută personalitatea sa. Ar fi mai corect să-i retragem cetăţenia? Cred că ar trebui să fie onorat, nu oneros, mai ales că acum este scutit de taxe şi impozite", a declarat viceprimarul Buzăului, Fănică Bârlă.

Ceasul de origine germană din turnul Palatului Comunal, care n-a mai păstrat mecanismul iniţial, este apreciat de buzoieni şi datorită faptului că la oră fixă cântă prin intermediul unui dispozitiv electronic îndrăgita melodie „Cât e Siriul de mare". Melodia este prelucrată electronic, iar vocea solistului Benone Sinulescu nu se face auzită. Cu toate acestea, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor spune că este îndreptăţită să ceară taxă lunară de difuzare. „Indiferent de modul în care se comunică melodia, primăria trebuie să plătească. Aceşti bani ajung la cei care deţin acele drepturi de autor, deci la compozitori sau la urmaşii lor. Dacă nu plătesc, e clar că vor avea un proces pe rol. Nu avem emoţii, sigur vom câştiga, pentru că legea e de partea noastră", a declarat  George Râpă, purtător de cuvânt la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

„Vreau să fiu apreciat"

Benone Sinulescu a declarat că acest demers a fost făcut nu din lipsă de bani, ci pentru că ar fi fost la rândul său sfidat de autorităţile locale. „M-a deranjat pentru că mie nu mi s-a cerut niciodată acordul pentru difuzarea acestei melodii care m-a consacrat, iar edilii locali s-au lăudat că au ajuns la o înţelegere cu mine. Este un gest de revoltă pentru că autorităţile locale s-au purtat urât nu numai cu mine, ci şi cu alţi artişti consacraţi din Buzău.

N-am mai fost invitat la vreun concert de mult timp şi au ajuns să mă numească un artist oarecare. Eu nu am nevoie de bani, ci am nevoie doar să fiu apreciat pentru ceea ce am făcut pentru numele Buzăului. Din acest motiv, aceşti bani îi voi dona unei şcoli de orbi din Buzău", a declarat Benone Sinulescu. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite