Bătaie între zeci de turişti pe malul unui lac din Mureş
0Patru persoane au fost uşor rănite azi, după ce au fost implicate într-o bătaie pe malul unui lac din localitatea Toldal, comuna Voivodeni, judeţul Mureş. Conflictul a izbucnit ca urmare
Patru persoane au fost uşor rănite azi, după ce au fost implicate într-o bătaie pe malul unui lac din localitatea Toldal, comuna Voivodeni, judeţul Mureş.
Conflictul a izbucnit ca urmare a faptului că un grup de şapte persoane s-au aşezat pentru recreere pe o proprietate privată de pe malul lacului Toldal. Proprietarii s-au sesizat şi în intenţia de a-i determina să părăsească proprietatea, au avut discuţii în contradictoriu care au degenerat în acte de violenţă. În sprijinul ambelor grupuri implicate în scandal au fost atrase şi alte persoane (rude şi prieteni), astfel încât numărul persoanelor implicate a fost de 25.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, subcom. Livia Popa, la locul faptei au fost mobilizate de urgenţă efective de la posturile de poliţie din zonă, Biroul Poliţiei de Ordine Publică Rurală Tg.Mureş şi o grupă din cadrul Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă, starea conflictuală fiind dezamorsată.
În cauză se efectuează cercetări de către lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Publică Rurală Tg. Mureş, urmând ca în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.























































