Băsescu a făcut Paştele la Cozia, Tăriceanu – în străinătate | adevarul.ro

Băsescu a făcut Paştele la Cozia, Tăriceanu – în străinătate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şeful statului a asistat la slujba de Înviere la mănăstirea Cozia, alături de soţie şi cele două fiice. Duminică, în prima zi de Paşte, Traian Băsescu (foto) şi soţia sa au făcut o

Şeful statului a asistat la slujba de Înviere la mănăstirea Cozia, alături de soţie şi cele două fiice. Duminică, în prima zi de Paşte, Traian Băsescu (foto) şi soţia sa au făcut o vizită la mănăstirea Horezu din judeţul Vâlcea, unde au stat în jur de două ore, au aprins lumânări, iar preşedintele a stat de vorbă cu oamenii şi s-a fotografiat cu aceştia, după care soţii Băsescu au revenit la vila de protocol de la Băile Olăneşti.

Ieri, preşedintele s-a dus în localitatea craioveană Leamna, unde a fost invitatul de onoare al unei petreceri câmpeneşti. Potrivit unor surse liberale, citate de agenţia Mediafax, premierul Tăriceanu urma să petreacă Sărbătorile de Paşte în ţară, împreună cu familia, după care va pleca în străinătate.

Europarlamentarii români au preferat să stea acasă, cu familiile. Eurodeputatul PSD Rovana Plumb a spus că, după ce a stat departe de casă, la Bruxelles şi Strasbourg, de Paşte şi-a dorit cel mai mult să fie alături de familie.

"Aşa simt, pentru că de mică mi s-a insuflat că nimic nu e mai preţios decât să fii de sărbători alături de cei dragi, de familie", a afirmat ea. Noaptea de Înviere a petrecut-o la mănăstirea Cernica. Rovana Plumb spune că a pregătit pentru familie mâncare tradiţională. "Drobul, friptura de miel şi pasca românească sunt un deliciu", susţine ea.

Top articole

Partenerii noștri