Bandă specializată în spargeri de bancomate şi case de bani, anihilată de poliţişti
Şapte dintre membrii unei reţele specializată în furtul de bancomate şi case de bani au fost reţinuţi ieri, în urma unor percheziţii domiciliare. Din această grupare fac parte şi cei care
Şapte dintre membrii unei reţele specializată în furtul de bancomate şi case de bani au fost reţinuţi ieri, în urma unor percheziţii domiciliare. Din această grupare fac parte şi cei care au furat bancomatul din holul sucursalei Raiffeisen Bank din cartierul bucureştean Crângaşi, în luna octombrie a anului trecut.
Poliţiştii bucureşteni au descins, ieri, la primele ore ale dimineţii, în 14 locuinţe din cartierul Giuleşti, unde aveau informaţii că se ascund membrii reţelei. În urma percheziţiilor au fost identificate 14 persoane şi au fost găsite probe care atestă implicarea acestora în 18 furturi din societăţi comerciale, inclusiv case bani.
Şapte dintre membrii reţelei au fost reţinuţi. Pentru aceştia s-a propus Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 arestarea preventivă. Pentru alţi şapte s-a propus arestarea în lipsă, deoarece nu au fost găsiţi la domicilii. Potrivit Poliţiei Capitalei, membrii reţelei erau implicaţi în mai multe furturi de case de bani şi alte valori din incinta showroom-urilor auto, magazine şi agenţii loto din Bucureşti şi provincie. (Valeria Cupă)




















































