Baie de sange in Israel si teritoriile palestiniene
0Baie de sange in Israel si in teritorii. Afirmatia nu este deloc exagerata daca enumeram evenimentele grave consemnate luni noaptea si ieri in aceasta zona: atac cu arma automata asupra unui
Baie de sange in Israel si in teritorii. Afirmatia nu este deloc exagerata daca enumeram evenimentele grave consemnate luni noaptea si ieri in aceasta zona: atac cu arma automata asupra unui restaurant si a unui bar din Tel Aviv (cel putin 3 israelieni ucisi si alti 31 raniti); atentat sinucigas la Afula (nordul Israelului; un israelian si kamikazele-victime, 5 raniti); atentat in Ierusalimul de Est (7 palestinieni raniti); tiruri palestiniene la Bethleem (o israelianca ucisa, sotul ranit); incursiuni israeliene in Cisiordania (un politist ucis); puternica explozie intr-o tabara de refugiati din Gaza (1 mort si 14 raniti); Cartierul General al lui Arafat din Ramallah, atacat cu rachete (unele au cazut la 10 metri de biroul lui); Khan Yunes: Tsahal (armata) trage 5 rachete asupra cartierului general al fortelor de securitate palestiniene. Din pacate, lista nu se opreste aici, ea ilustrand cat de grava a devenit situatia din Orientul Mijlociu, unde violenta a atins niveluri nemaiintalnite. Ca urmare a sangeroaselor atacuri antiisraeliene din timpul weekend-ului, care s-au soldat cu 22 de morti, intre care si patru minori, luni, Tsahal a declansat vaste operatiuni, ucigand 19 palestinieni, intre care s-au aflat cinci adolescenti si minori si un medic. Inaintea weekend-ului, 30 de palestinieni au fost victime ale incursiunilor armatei israeliene in mai multe tabere de refugiati palestinieni. Asa cum se stie, violenta naste violenta, drept pentru care represaliile israeliene amintite au fost urmate de atentate in serie, la care, potrivit spiralei, s-a raspuns cu actiuni in forta ale Tsahal s.a.m.d. Luni seara, avioane bombardiere F-16 au distrus in intregime un imobil de la Bethleem ce adapostea serviciile de informatii palestiniene si Forta-17, garda personala a lui Arafat. Din fericire, nu s-au inregistrat victime. Totusi, ieri, pana la pranz, cinci israelieni si doi palestinieni au fost ucisi in acest nou ciclu de atacuri si represalii, unul dintre cele mai sangeroase dupa debutul noii Intifade, 28 septembrie 2000, cand Ariel Sharon (pe atunci liderul opozitiei israeliene) a vizitat, in mod ostentativ si inarmat, Esplanada Moscheilor, unul dintre cele patru locuri sfinte ale musulmanilor. Atentat la Tel Aviv Violentele de ieri au debutat catre 2h12 (aceeasi la Bucuresti), cand un tragator palestinian, inarmat cu grenade, un cutit si o pusca de asalt M 16, a deschis focul asupra unui restaurant non-stop si a unui bar de noapte din cartierul comercial din Tel Aviv. El se afla pe podul Maariv, in fata sediului ziarului cu acelasi nume. A tras rafale in serie asupra localurilor, unul dintre ele, Sea Food Market, fiind atins foarte serios. Imensa lui sala in forma de potcoava era plina de oameni. Trei dintre ei, intre care un politist, au fost impuscati, iar alti 31 raniti. Kamikaze la Afula Marti dimineata, Abdelkarim Issa Khalil Tahayneh, 21 de ani, membru al Jihadului Islamic, a detonat incarcatura ce o avea asupra lui in timp ce se afla intr-un autobuz care lega Nazaretul de Tel Aviv si intra in gara rutiera de la Afula, oras din nordul israelian, aflat la 15 km nord de Cisiordania si orasul Jenin. Din fericire, autobuzul nu era plin cu pasageri. In afara teroristului, a murit un pasager israelian, iar alti 11 au fost raniti. Atentatul a fost revendicat de Brigazile Al-Qods, bransa armata a Jihadului, ca raspuns la "asasinarea copiilor si femeilor noastre petrecuta ieri (luni), la Ramallah, Jenin si in alte orase, sate si tabere de refugiati". 7 elevi raniti intr-o scoala araba din Ierusalimul estic Tot ieri, sapte elevi si invatatorul au fost raniti in urma exploziei unei bombe depuse in curtea unei scoli arabe din Ierusalimul de Est, in cartierul arab Tzur Baker. S-a evitat, in ultimul moment, un adevarat masacru, intrucat alte doua bombe, care n-au explodat, au fost gasite in acelasi loc. O alta a fost descoperita in preajma unui dispensar din centrul cartierului amintit, aflat in zona sudica a Ierusalimului estic. Radio Kol-Israel a informat ca un interlocutor anonim, ce sustinea ca apartine unui grup clandestin de extrema dreapta din Israel (necunoscut pana acum), a revendicat telefonic atentatul, facut pentru a "razbuna copiii evrei, ucisi de teroristii palestinieni". Grupul extremist semneaza "Razbunarea copiilor". Nici un atentat antiarab n-a fost comis pana acum in Ierusalimul de Est. Ca urmare, se vorbeste deja de amenintarea unui "contraterorism" evreiesc, care are un trecut destul de bogat. Israelianca impuscata la Bethleem In aceeasi zi, tragatori palestinieni au organizat o ambuscada pe o sosea din sudul Ierusalimului, aproape de Bethleem. O israelianca, aflata in masina alaturi de sotul ei, a fost ucisa pe loc, in timp ce barbatul a fost ranit. Atacul a avut loc langa colonia Beitar Elite, unde, mai inainte, se inregistrase un puternic schimb de focuri intre palestinieni si soldati israelieni. Mai tarziu, ca urmare a ambusacadei, zece tancuri israeliene au intrat in forta in satul El Khader, de langa Ierusalim. Racheta israeliana in curtea unui colegiu din Khan Yunes Armata israeliana a lansat ieri noi incursiuni la Hebron si intr-un alt oras din Cisiordania, Dura, unde un politist palestinian a fost ucis in urma schimburilor de focuri. Tot la Dura, au patruns buldozerele si blindatele israeliene, care au demolat o casa. Alti cinci palestinieni au fost raniti. In sudul Fasiei Gaza, la Khan Yunes, elicopterele au tras cel putin cinci rachete asupra imobilelor ce adapostesc fortele de securitate palestiniene. Una dintre rachete a cazut in curtea unui colegiu aflat in preajma cladirilor respective. In primele momente nu s-a vorbit despre victime. Atacul intervine dupa ce, in cursul noptii, marina militara a tras din plin asupra birourilor si resedintei lui Arafat din Ramallah, iar aviatia a atacat orasul Gaza. Ieri, la pranz, doua rachete trase de elicoptere au vizat cartierul general al politiei din Naplus si, din nou, din Ramallah. Puternica explozie intr-o tabara de refugiati O confuzie totala domnea ieri, in Fasia Gaza, asupra puternicei explozii ce a zguduit un imobil in constructie din tabara de refugiati Shatti, soldata cu un mort si 14 raniti palestinieni. Oficialitati militare palestiniene opineaza ca "ar fi vorba de o racheta sol-sol trasa de armata israeliana" si care "a vizat cu precadere civili". Totusi, unii palestinieni nu excludeau ipoteza unei manipulari gresite de catre colegi de-ai lor a unei cantitati de explozivi. Dincolo de toate acestea, in Gaza si imprejurimi domnea ieri o panica de nedescris. Intre timp, celor de mai sus li se vor adauga alte evenimente grave, intrucat angrenajul este infernal. Ieri, premierul Sharon a convocat din nou cabinetul de securitate, decizand amplificarea operatiunilor armatei. Deja, cu doua zile in urma, guvernul Sharon hotarase sa intensifice actiunile militare in teritorii si impotriva liderilor palestinieni, acum asteptandu-se o noua escaladare a lor. In mod firesc, in atare conditii, va continua baia de sange in Israel si in teritoriile palestiniene.























































