Auditie gratuita la casca, stand pe o banca in parc... | adevarul.ro

Auditie gratuita la casca, stand pe o banca in parc...

Publicat:
Ultima actualizare:
0

In mod traditional, bancile din parcuri sunt destinate pentru odihna trecatorilor, dandu-le, in acelasi timp, posibilitatea sa rasfoiasca o carte sau un ziar. Iata insa ca municipalitatea localitatii

In mod traditional, bancile din parcuri sunt destinate pentru odihna trecatorilor, dandu-le, in acelasi timp, posibilitatea sa rasfoiasca o carte sau un ziar. Iata insa ca municipalitatea localitatii Barrow-in-Furness, din Marea Britanie, s-a gandit sa le ofere mai mult. Anume, bancile au fost prevazute cu playere la care pot fi ascultate fisierele audio MP3, via Internet. Este de ajuns ca trecatorii sa conecteze o pereche de casti obisnuite de auditie la dispozitivele cu care sunt prevazute bancile pentru a se putea delecta cu mici piese muzicale, povestiri, poeme sau scenete care evoca istoria orasului, inclusiv, fireste, a parcului respectiv. Curentul electric necesar functionarii playerelor este furnizat cu ajutorul unor panouri solare. O perfecta imbinare intre hi-tech si arta de larga accesibilitate, plus informatii. Durata unui asemenea "spectacol la casca" este de 10 minute. In felul acesta, oamenii vor putea afla multe lucruri interesante, declara autorul ingenioasei idei, Mil Stricevic, de origine sarbo-croata, cum indica si numele, care a fost sponsorizat de loteria locala (bun prilej de reclama pentru aceasta). Succesul a fost atat de mare, incat repertoriul "bancilor" este incontinuu improspatat si extins. Pe de alta parte, numeroase alte localitati si-au exprimat interesul pentru a introduce si ele inovatia. Temerile ca vandalii ar putea provoca stricaciuni dispozitivelor de ascultare nu s-au adeverit. Pana acum, doar cativa "glumeti" au astupat cu guma de mestecat prizele la care se conecteaza castile, inconvenient usor de remediat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite