Audierile la TVR încep chiar cu reporterul care a realizat materialul despre Remeş
Membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj a TVR se vor reuni din nou săptămâna viitoare pentru a-i audia pe cei implicaţi în difuzarea pe postul public a casetei în care apărea fostul ministru al
Membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj a TVR se vor reuni din nou săptămâna viitoare pentru a-i audia pe cei implicaţi în difuzarea pe postul public a casetei în care apărea fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş.
Preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj, jurnalistul Horia Gruşcă, a declarat, pentru ROMPRES, că săptămâna viitoare vor fi audiaţi toţi cei 'implicaţi în problemă', primul pe listă fiind chiar reporterul care a realizat ştirea despre material.
Membrii Comisiei din TVR s-au întrunit vineri pentru a lua în discuţie difuzarea, în cadrul Jurnalului TVR de miercuri, a materialului cu Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan.
Comisia a fost creată ca o structură independentă în cadrul SRTv, fiind garantul respectării şi aplicarii Statutului Ziaristului din Televiziunea publică.
TVR 1 difuzat, miercuri, în principalul buletin de ştiri al zilei, un material cu cei doi foşti miniştri ai agriculturii. A doua zi, preşedintele - director general al SRTv a anunţat că va cere Comisiei de Etică şi Arbitraj să se pronunţe, în termenul cel mai scurt posibil, în cazul difuzării de către Jurnalul TVR a casetei cu Decebal Traian Remeş, considerând că transmiterea materialului nu a reprezentat un demers jurnalistic corect.
De altfel, Televiziunea publică urma să difuzeze partea a doua a materialului, joi seara, însă, directorul Departamentului Ştiri al TVR, Rodica Culcer, a declarat că imaginile nu vor mai fi difuzate pentru că a primit o notă internă de la Sassu în care acesta aprecia că difuzarea imaginilor nu este corectă, legală şi oportună.




















































