Au ajuns românii baubaul Italiei? | adevarul.ro

Au ajuns românii baubaul Italiei?

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fărădelegile din ultima perioadă ale compatrioţilor noştri ne-au şifonat imaginea în Peninsulă Mai multe evenimente-şoc, în care au fost implicaţi români, au căzut ca

Fărădelegile din ultima perioadă ale compatrioţilor noştri ne-au şifonat imaginea în Peninsulă

Mai multe evenimente-şoc, în care au fost implicaţi români, au căzut ca o ploaie de vară asupra italienilor, deturnând atenţia colectivă de la ce înseamnă, cu adevărat, "român", în Peninsulă.

A fost de ajuns cazul Doina Matei şi Tina Ispas, româncele acuzate că au folosit umbrela ca armă mortală, sau al lui Giani Bedreagă, soţul plin de gelozie al menajerei de la Cosenza, care, supărat că nevasta l-a lăsat pentru un altul, a crăpat capul, cu barda, celor doi bătrâni pe care aceasta îi avea în îngrijire. Concluziile sondajului de acum o săptămână publicat de cotidianul italian "La Repubblica", cum că românii se numără printre imigranţii care îi sperie cel mai mult pe italieni, nu mai miră pe nimeni.

Ministrul italian al justiţiei, Clemente Mastella, a fost primul care a tras semnalul de alarmă, avertizând partidele din coaliţia de guvern de pericolul reprezentat de episoade de rasism şi xenofobie la adresa românilor. A dat şi un exemplu: trei români au intrat în partidul al cărui secretar este, UDEUR, iar după alegerile administrative de la finele acestei luni, câţiva zeci de români ar putea deveni consilieri în mai multe localităţi importante din Peninsulă.

Italienii au învăţat că românii nu sunt numai "îngeri" - aşa cum a fost Ramona Ianuş, care în noiembrie anul trecut a salvat vieţi în accidentul de la metroul din Roma. Nu sunt nici numai "diavoli", ca Doina Matei, acuzată de omor calificat în ce o priveşte pe Vanessa Russo, la acelaşi metrou din Roma. Românii sunt colegi de serviciu, vecini.

Un exemplu în acest sens am găsit în nord-vestul oraşului Milano. În curtea unei firme de mutări de mobilier, vineri după-amiază, mai mulţi bărbaţi descarcă un tir plin de cutii imense. Unii dintre ei sunt români. Dan Luca şi Petruţ Petru sunt doi dintre angajaţii pentru care patronul firmei, Davide Cavanna, are numai cuvinte de laudă. "Primii români i-am angajat acum trei ani, iar azi au devenit, practic, italieni. Suntem foarte mulţumiţi de felul în care lucrează", ne-a declarat Davide Cavanna. Şi alţi italieni ne-au împărtăşit opinia lor despre români. Iată două păreri elocvente:

"Nu avem niciun sondaj despre ce credem noi despre noi"

"Mi-au spus foarte mulţi colegi din străinătate că românii sunt obsedaţi de imaginea lor, iar când eşti obsedat de imaginea ta înseamnă că tu cu tine nu eşti în buni termeni", apreciază Aurora Liiceanu (foto), doctor în psihologie.

"S-a spus şi despre fetele poloneze că se prostituează în Occident, că sunt servitoare în hoteluri, bone, însă ei nu-şi fac o problemă din asta. Asta-i lumea şi peste tot există şi bune, şi rele. Însă noi, românii, suntem extrem de sensibili, până la obsesie chiar. Şi este problema noastră, nu este problema străinilor. Noi cu identitatea noastră avem o problemă. Şi mai este ceva: noi niciodată n-am dat bani să vedem cine suntem cu adevărat! Nu avem niciun fel de sondaj, la nivel naţional, despre ce credem noi despre noi. Facem în schimb sondaje dacă se poartă pantofi albaştri sau galbeni. Faptul că nu ne interesează să obţinem o reflexie a imaginii propriului popor nu este normal".

Nimeni nu are nimic cu românii, dar acţiunile lor ilegale au un efect urât asupra ţării voastre
Maurizio Quaroni, 50 ani, agent

Înainte erau ştiri cu arabi, albanezi, acum situaţia de urgenţă o reprezintă imigranţii români
Marzia Sindoni, 31 ani, avocat

Ştiri cu ai noştri din presa lumii, retrospectivă recentă în alb şi negru

16 aprilie 2007

Profesorul de origine română Liviu Librescu (75 ani) se numără printre victimele atacului armat din campusul Universităţii Tehnice din Virginia, Statele Unite. Librescu a fost împuşcat de atacator în timp ce bloca uşa din sala de curs pentru ca studenţii săi să poată fugi pe geam.

17 octombrie 2006

După accidentul de la metroul de la Roma, care s-a soldat cu un număr mare de victime, trei români au salvat vieţi acordând răniţilor primul ajutor. Ei au fost numiţi de presa italiană "îngerii români". Singura care şi-a dezvăluit identitatea a fost Ramona Ianuş, o tecuceancă de 27 de ani.

Octombrie 2006

Un italian de 55 de ani a fost înjunghiat de doi români care au pătruns, noaptea, în locuinţa sa din Via Vittorio Polacco din Roma. Unul dintre hoţi, Dumitru Ifrim, 27 de ani, a fost reţinut de poliţie.

10 iulie 2006

Un medic plecat din România în SUA în anii '60 a reuşit să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Nicholas Bartha a aruncat în aer un bloc întreg, al cărui proprietar era, numai ca să nu fie nevoit să-l vândă. Justiţia americană decisese să scoată la licitaţie clădirea pentru ca doctorul să-i achite fostei soţii patru milioane de dolari.

16 august 2005

O româncă de 36 de ani, Luminiţa Solcanu, din Iaşi, a şocat lumea creştină din întreaga lume după ce l-a asasinat prin înjunghiere pe fratele Roger, în vârstă de 90 de ani, fondatorul comunităţii ecumenice de la Taize. Crima a avut loc în faţa a 2.500 de credincioşi.

11 martie 2004

Patru trenuri au explodat în capitala Spaniei, 191 de persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi 16 români. Alţi 80 de români au fost răniţi. Câţiva spanioli au povestit despre un român, Valentin, care a scăpat teafăr după o explozie produsă în trenul în care se afla, însă a fost rănit de o deflagraţie în timp ce încerca să ajute persoanele aflate în suferinţă.

3 decembrie 2002

Klaus Ingo Opriş a îngrozit Elveţia după ce a comandat şi participat la uciderea unei femei însărcinate cu gemeni, soţia unui vameş elveţian care l-ar fi maltratat în timpul unui control de rutină, care a avut loc cu nouă luni înainte (martie 2002).

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite