Arabia Saudită şi SUA - cei mai mari poluatori
0Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol al lumii, a fost desemnată cel mai mare "păcătos climatic" pentru al doilea an consecutiv, din cauză că emisiile sale de gaze cu efect de seră
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol al lumii, a fost desemnată cel mai mare "păcătos climatic" pentru al doilea an consecutiv, din cauză că emisiile sale de gaze cu efect de seră se află într-o creştere continuă, această ţară nedispunând de politici concrete pentru a aborda problema încălzirii globale, potrivit unui raport realizat de o grupare ce militează pentru protecţia mediului.
"Comunitatea internaţională nu reuşeşte să se conformeze cu responsabilităţile pe care le are cu privire la mediu', a declarat Matthias Duwe, membru al reţelei Climate Action Network-Europe, al cărei raport a fost făcut publicat azi, în cadrul Conferinţei de la Bali.
Potrivit Associated Press, Arabia Saudită este bine cunoscută în istorie pentru că, de regulă, are un rol obstrucţionist în cadrul conferinţelor axate pe probleme climatice. Statele Unite ale Americii, singura ţară puternic industrializată care nu a semnat Protocolul de la Kyoto, s-a clasat pe locul doi în clasamentul poluatorilor, în timp ce poziţia a treia i-a revenit Australiei.
Poziţia Australiei s-ar putea însă schimba dramatic după ce noul premier Kevin Rudd a ratificat luni Protocolul de la Kyoto, pe care fostul premier conservator John Howard a refuzat mereu să-l semneze.
Dacă Rudd se va ţine în continuare de promisiuni, Australia ar putea "cădea" până pe poziţia a 20-a în topul realizat de Climate Action Network-Europe.























































