Ankara amana deschiderea spatiului aerian pentru avioanele aliate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spatiul aerian al Turciei ramasese inchis ieri pentru avioanele americane si britanice care atacau Irakul, in ciuda votului favorabil acordat joi de Parlament pentru survolarea teritoriului turcesc -

Spatiul aerian al Turciei ramasese inchis ieri pentru avioanele americane si britanice care atacau Irakul, in ciuda votului favorabil acordat joi de Parlament pentru survolarea teritoriului turcesc - stare de fapt ce denota existenta unui impas major in calea cooperarii militare turco-americane. Problemele dintre Washington si Ankara au fost provocate de decizia Turciei de a da unda verde desfasurarii fortelor sale in nordul controlat de kurzi al Irakului. Oficial, autoritatile turce invocau existenta unor "detalii tehnice" inca nerezolvate, insa surse din diplomatia de la Ankara recunosteau aparitia unor divergente puternice cu Washingtonul, atat in ceea ce priveste acordarea drepturilor de survol, cat si in chestiunea desfasurarii militare turcesti in nordul irakian. La cateva ore dupa trecerea in Parlament a motiunii ce autoriza ambele initiative ale executivului de la Ankara, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Richard Boucher, a averizat ca Washingtonul se opune in continuare unei actiuni "unilaterale" a Turciei in Kurdistanul irakian. "Am comunicat clar Turciei ca ne opunem oricarei actiuni militare care nu va fi efectuata sub controlul coalitiei", a spus Boucher, multumind totodata Turciei pentru deschiderea spatiului aerian. Imediat dupa declaratia de la Washington, la Ankara apareau "detaliile tehnice" nerezolvate - o motivatie putin credibila pentru cooperarea militara intre doi aliati NATO -, in timp ce ministrul turc al Justitiei declara transant: "Cererile turcesti (privind asigurarea securitatii si intergritatii teritoriale - n.r.) trebuie luate in considerare. Cererile noastre sunt prioritare celor ale Statelor Unite". Asa cum afirma comentatorii internationali, Ankara spera sa forteze mana americanilor in chestiunea desfasurarii militare in nordul Irakului, incluzand aceasta prevedere (pe care o considera primordiala pentru securitatea sa din cauza veleitatilor de indepenta ale kurzilor) in aceeasi motiune in care se stipula deschiderea spatiului aerian. Desi SUA si aliatii lor au nevoie urgenta de lansarea de raiduri aeriene care sa traverseze teritoriul turcesc, Washintonul pare sa opteze pentru evitarea unei complicari a conflictului din Irak, insistand asupra solutionarii divergentelor prin negocieri. Izbucnirea unor eventuale confruntari intre trupele turcesti si fortele kurde care lupta pentru crearea Kurdistanului independent ar putea avea consecinte greu de estimat si ar obliga armata SUA ca pe langa luptele cu fortele lui Saddam Hussein, sa asigure si un rol de mentinere a pacii in nordul Irakului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite