Aiudul de langa MTV

Nu mai pot vorbi de chipul comunist al diavolului in fata unor oameni cu cel putin 20 de ani mai tineri fara sa ma napadeasca sentimentul ridicolului. Ma simt o fantoma tanguitoare, ratacind in

Nu mai pot vorbi de chipul comunist al diavolului in fata unor oameni cu cel putin 20 de ani mai tineri fara sa ma napadeasca sentimentul ridicolului. Ma simt o fantoma tanguitoare, ratacind in cautarea propriei temnite prefacute in praf. Iar ei sunt atat de vii... Cum sa pui Aiudul langa MTV, sangele langa Coca-Cola, batutul cu lingura in zid langa Internet, cum sa scrii un angajament de turnator pe un ecran de computer si sa-l scoti pe urma la imprimanta laser? E penibil, deplasat, jenant... Aceasta jena chinuitoare si mizera ca o durere de masea a disparut din mine in vreme ce coboram treptele la Hollywood Multiplex ca sa intru la Dupa amiaza unui tortionar. In salile alaturate Atacau Clonele, Stapanul Inelelor isi desfasura orgia de imagini computerizate pana la idiotizare, Harry Potter zbura pe coada de matura peste campia desenata electronic, Brad Pitt mai scotea din buzunar inca o scula inteligenta pentru spart banci, coca si popcornul curgand in valuri pareau si ele crescute din spuma neoanelor... M-am asezat intr-un fotoliu, nou si placut, de plastic si plus, intr-o sala fara sobolani, fara seminte, respirand aerul conditionat in fata unui ecran imaculat, facut din cine stie ce polimer, nu cearceaful murdar al cinemaului copilariei. Si totusi, in acest templu aseptic al timpului nou, l-am vazut pe Gheorghe Dinica vorbind despre placerea de a te juca cu mortii pe gratar. Inchis in plastic si sticla am vazut o sonda prahoveana aplecandu-se ritmic si inspaimantator ca un Tyranosaurus Rex ca sa smulga halci din prada doborata la pamant. Un lan de floarea-soarelui ca o mare de plante carnivore, in care daca patrunzi, fascinat de atata frumusete, esti paralizat si devorat in cateva minute. Inlauntrul meu jena s-a transformat in infiorare... Filmul lui Lucian Pintilie nu vorbeste despre mantuire. Nu e vorba de nici un drum al Damascului, ca in cartea sensibilei doamne Dorina Jela. Pintilie spune asa: comunismul a fost prilejul, nu cauza dezlantuirii raului in Romania. Incetati sa pomeniti ideologia ca scuza in fata lui Dumnezeu. Exista in romani, poate si in altii, dar nu de ei vorbim acum, ceva rau, rece si balos, un cocon de bestie care a tasnit afara indata ce s-au incarligat secera si ciocanul. Nu marxism-leninismul l-a obligat pe Frant Tandara sa loveasca detinutii politici peste testicule cu un creion neascutit. A facut-o pentru ca, intr-un fel, i-a placut... Frant Tandara nu e nebun, e doar rau. Exista clinici, exista tratamente pentru rautate? Ca, altfel, Tandara e un roman normal, plange, are un fiu, fura de la stat... Nu ridicolul, ci groaza. Cine se uita acum in jur si se crede aparat, pentru ca exista masinile sclipitoare, lumina televizoarelor, cantecele telemobilelor, vioiul artificial al sticlelor de plastic multicolore, se va fi inselat odata cu mine. Raul rece si balos e tot in noi si va izbucni in spume sangerii indata ce-i va veni din nou vremea. Ce-i drept, acum poate ca nu va mai lovi cu creionul la testicule sau cu maciuca in cap, isi va chinui si ucide semenul cu vise atroce repetitive, despre torturarea celor dragi si a lui insusi, induse prin electrozi lipiti pe tample de un supermicrosoft minune... Si nu pentru ca e un burjui nenorocit, ci pentru ca nu tine cu Steaua. Dupa ani de despartire, Lucian Pintilie rasuna din nou in sufletul meu, sinistru si clar, cu vocea acestui monstru pe nume Dinica, in stare, la saizeci si cati de ani are, sa-si opereze toate manierismele, toate ticurile de mare actor, si sa se infatiseze spectatorilor ca un nou nascut prin cezariana. As proiecta cu incapatanare acest film nu numai in Mall, ci si in discoteci, pe stadioane, pe plaja de la Costinesti... Chiar daca, sau tocmai pentru ca, in sala de la Mall mai erau, in afara de mine, doar cativa pusti nedumeriti.