Adrian Năstase s-a scuzat în emisiune la "prietenul" Andrei Gheorghe
În decembrie 2004 Adrian Năstase, invitat împreună cu Traian Băsescu la emisiunea lui Andrei Gheorghe, lua nota 6 faţă de 8, la cât a fost evaluată prestaţia contracandidatului său de
În decembrie 2004 Adrian Năstase, invitat împreună cu Traian Băsescu la emisiunea lui Andrei Gheorghe, lua nota 6 faţă de 8, la cât a fost evaluată prestaţia contracandidatului său de către invitaţii Realitatea TV.
Adrian Năstase s-a întors luni seară, la rampă, tot la Realitatea TV, acolo unde emisiunea din 2004 bătuse toate ratingurile postului, într-o emisiune moderată de Andrei Gheorghe şi Corina Dragotescu, povestind că nu a ştiut să comunice şi că nu a fost un bun organizator în partid, ceea ce l-ar fi făcut să piardă, în ciuda bunelor sale intenţii.
Năstase crede că, în ultimii doi ani şi jumătate, 'S-a încercat în modul cel mai murdar să fiu pus la pământ'.
El a mai afirmat că a fost sunat de şeful statului în noaptea în care se afla la Hotelul Confort (când şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor - n.r.), pentru a-i spune că nu se află în spatele scenariilor instrumentate împotriva sa.
'În seara aceea m-a sunat Traian Băsescu şi chiar m-a impresionat. Eram la 'Confort' şi el mi-a dat un telefon. Atunci cred că probabil ştia şi decizia care urma să se dea şi mi-a spus că nu este el în spatele poveştilor acestora legate de atacurile din presă şi că i se pare extrem de incorect ceea ce se întâmplă', a spus Adrian Năstase.
'Când Mircea Geoană a ieşit public şi mi-a cerut demisia, ce trebuia să fac în aceste condiţii? Să spun 'Nu, aici este locul meu pe care l-am cucerit?
Nu puteam pleca din PSD numai pentru că la un moment dat devine PSD-ul lui Vanghelie sau mai ştiu eu cui. Am fost tentat de nu ştiu câte ori să plec, mai ales atunci când am simţit că sunt oameni în care am avut încredere şi... nu dau nume', a arătat fostul lider al PSD.
Andrei Gheorghe l-a mai întrerupt pe Năstase din discursul în care îşi explica acţiunile, făcând unele comentarii despre aroganţă şi autoritarism, apoi întrebându-l dacă ştie ce a greşit de a ajuns în situaţia actuală. Gheorghe i-a spus lui Năstase că deşi e prieten cu el, acesta ştie că întotdeauna îi spune în faţă ce are de spus.
Acelaşi Gheorghe răspundea, acum un an, telespectatorilor la un videochat pe site-ul Realitatea TV: "Sper ca Năstase să facă puşcărie. Eu vreau să facă toţi. Cel mai mare corupt în ţară e, în continuare, Fănel Păvălache, cel pe care l-au arestat acum câţiva ani. Să facă toţi puşcărie!"
Năstase nu a dat, în emisiune, nume cu cei care "i-au vrut răul".























































