Adomniţei acuzat că face campanie electorală în şcoli

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Petru Carcalete (fost membru PNL, actualmente PLD) a descris vizita ministrului Cristian Adomniţei în şcolile din judeţ drept una

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Petru Carcalete (fost membru PNL, actualmente PLD) a descris vizita ministrului Cristian Adomniţei în şcolile din judeţ drept una politică. Carcalete consideră drept ''o gafă fără margini'' faptul că IŞJ Suceava nu a fost informat despre vizita pe care ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a efectuat-o, luni, în judeţ.

În opinia lui Carcalete, vizita lui Cristian Adomniţei a fost una politică, deoarece, dacă era privată, acesta nu avea ce să caute prin şcoli însoţit de oameni care nu au nimic în comun cu învăţământul, dar deţin funcţii de conducere în organizaţia PNL. Inspectorul general al IŞJ Suceava a exemplificat cu liderii organizaţiei municipale liberale, viceprimarul Angela Zarojanu şi vicepreşedintele Iulian Angheluş.

Totodată, el a spus că se gândeşte să-l penalizeze cu o zi din salariu pe adjunctul IŞJ Vasile Monacu (PNL), deoarece s-a învoit de la serviciu pentru a se alătura delegaţiei ministrului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite