Adevarul de altadata

Un sindicat al scriitorilor

“O împrejurare ostilă a strâns laolaltă pe confraţii scriitori, Duminica trecută. Ar fi fost de dorit să nu o aştepte 30 de ani şi să o prevadă. Acum 20 de ani, acum 15 ani, acum 10 li s`a spus: e nevoie să lucrăm şi să ne apărăm. Scriitorii n`au înţeles ori au glumit. Conştiinţa de breaslă era inexistentă, ca şi sentimentul de camaraderie.

Fiecare confrate toarce pentru sine un geniu taciturn şi agresiv, proprietar al unei poziţii de luptă umoristică sau al unei vârste, care adaogă la nesuferitul miros individual, flerul pe generaţii.

Război de personalitate şi bătaie sterilă de epoci: printre resturile campamentelor provizorii, mutate din loc în loc, poeţii se strecoară şchiopătând şi tuşind, răniţi de viaţă şi eliminaţi unul câte unul. (…) A venit ceasul să se organizeze un sindicat profesional independent, viu, activ şi de permanentă iniţiativă.

Materialmente, el poate apăra toate interesele breslei şi opera lui de creaţie intelectuală poate lăsa în urmă toate încercările hibride de participare a literaţilor la viaţa culturală efectivă românească, printr`un sistem de lucrări, care grupându-i în colaborări felurite le poate procura fără greutate o existenţă demnă. Şi sindicatul, a căruia întemeiere e necesară va putea să fie în lipsa oricărei autorităţi speciale, o autoritate ascultată”, scria Tudor Arghezi, în 1935.