Acord între principatele Liechtenstein şi Andorra - Revista presei internaţionale | adevarul.ro

Acord între principatele Liechtenstein şi Andorra - Revista presei internaţionale

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Acord între principatele Liechtenstein şi Andorra - Revista presei internaţionale
Acord între principatele Liechtenstein şi Andorra - Revista presei internaţionale

Presa internaţională de astăzi scrie despre acordul fiscal dintre Liecthtenstein şi Andorra, posibila grevă a arbitrilor din NBA sau creşterea sprijunului pentru Tratatul de la Lisabona în Irlanda. Printre alte subiecte,  Prohorov va construi arena New Jersey Nets, iar Chelsea transferă, totuşi, în perspectivă.

Acord între principatele Liechtenstein şi Andorra. Principatele Liechtenstein şi Andorra au semnat vineri la Vaduz un acord asupra schimbului de informaţii în caz de fraudă şi evaziuni fiscale, informează Tax-Naws. Textul, care urmează a fi încă ratificat, va intra în vigoare începând cu anul fiscal 2010, au indicat autorităţile din Liechtenstein. Tratatul se bazează pe standardele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Greva a arbitrilor în NBA, 'iminentă şi de neînlăturat'. Şeful negocierilor şi purtător de cuvânt al sindicatului arbitrilor din Campionatul nord-american de baschet (NBA), Lamell McMorris, a declarat că o grevă pare 'iminentă şi de neînlăturat', din cauza neînţelegerilor profunde dintre organizaţia care girează competiţia, NBA, şi cei 57 de oficiali profesionişti. Discuţiile despre noile contracte, după expirarea vechilor înţelegeri, pe 1 septembrie, durează de mai multă vreme, dar la Chicago au avut loc noi discuţii, arbitrii fiind gata să mai cedeze din masa salarială 1 milion de dolari, scrie Los Angeles Times.

Irlanda: creşte sprijinul pentru Tratatul de la Lisabona. Sprijinul irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona a avansat cu peste 50 la sută dintre alegători având intenţia de a se pronunţa în favoarea textului de reformă a instituţiilor europene la al doilea referendum prevăzut în două săptămâni. Intenţiile de vot pentru 'da' au progresat cu şase puncte la 53 la sută în două luni, potrivit unui ultim sondaj al institutului Millward Brown, anunţă Romandie.

Miliardarul rus Prohorov va construi arena New Jersey Nets.
Miliardarul rus Mihail Prohorov va investi în construcţia noii arene a echipei americane de baschet New Jersey Nets, a anunţat firma celui care a fost considerat, în ediţia în limba rusă a revistei Forbes cel mai bogat om din Rusia, cu o avere de 9,5 miliarde de dolari. Igor Petrov, purtător de cuvânt al societăţii de investiţii Onexim, a declarat că există posibilitatea ca Prohorov să participe la construirea noii arene pentru o echipă profesionistă de baschet americană, scrie ESPN.

Chelsea transferă, totuşi, în perspectivă.
Echipa croată de fotbal Inter Zapresic, din prima divizie, a anunţat că a semnat un acord cu clubul englez Chelsea, prin care permite grupării londoneze să-l transfere pe tânărul portar Matej Delac, după ridicarea interdicţiei de recrutări impusă de Federaţia internaţională (FIFA), interdicţie are expiră în ianuarie 2011, anunţă AP.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite