Această presă enervantă

Mulţi se întreabă de ce au succes otevismul şi becalismul Nu am acordat mari spaţii în ediţia noastră de ieri ultimei ieşiri a preşedintelui la adresa jurnaliştilor. În definitiv,

Mulţi se întreabă de ce au succes otevismul şi becalismul

Nu am acordat mari spaţii în ediţia noastră de ieri ultimei ieşiri a preşedintelui la adresa jurnaliştilor. În definitiv, şeful statului nu adusese nimic nou. Orice atitudine, oricât de radicală sau de extravagantă, devine neinteresantă prin repetare. România are probleme mai importante decât un preşedinte deranjat că ziariştii îl urmăresc atunci când iese în spaţiul public.

De fapt, îl urmăresc doar de la distanţa permisă de SPP-işti. Numai un naiv îşi poate închipui că, în astfel de plimbări, şeful statului s-ar afla, vezi Doamne, singur şi neajutorat în faţa agresiunii media. Da' de unde! Este supravegheat cu cea mai mare stricteţe. Altfel spus, dezbaterea nu este cea legată de felul în care preşedintele îşi face propagandă - iarăşi, să nu fim naivi, despre asta este vorba în plimbările şi în ieşirile sale la shopping.

Dezbaterea cu adevărat importantă s-ar putea referi mai curând la condiţia unei prese ajunse, iată, ţintă a nemulţumirilor prezidenţiale. Este greu de făcut judecăţi globale - nu numai că fiecare casă de editură are propriile valori şi propriul stil, dar există diferenţe enorme de la un reporter la altul. Putem însă vorbi despre un curent de opinie defavorabil în general demersului unei prese care vrea calitate, dezbatere şi promptitudine. Nu doar popularitatea preşedintelui Traian Băsescu explică lipsa reacţiei publice la ieşiri de genul celei petrecute sâmbătă. Aici este ceva mai mult.

Este vorba despre un curent, nu majoritar, dar viguros, care asimilează presa cu "sistemul". S-au plictisit pur şi simplu oamenii de reguli, de cutume, de proceduri, de vechiul sistem de lideri. Dezbaterile? Inutile şi cu atât mai deranjante cu cât ameninţă să clatine convingeri ferme. Valorile? Vrăjeli. Le-au batjocorit atâţia dintre cei care, vorba poetului, "se culcă şi se scoală tot cu morala-n gură". Azi se poartă soluţiile simple, vorbele tăioase, acţiunile directe, lipsa de nuanţe.

Mulţi se întreabă nedumeriţi cum de au atâta succes otevismul şi becalismul. Vor găsi un răspuns în uşurinţa cu care aruncă anateme şi stabilesc vinovăţii. Sau în seninătatea cu care împart lumea în virtuoşi şi păcătoşi. În timp ce "sistemul" nu le-a adus mare lucru spectatorilor marii scene a vieţii publice, măcar "antisistemul" le garantează spectacol.

Instinctiv (sau nu), preşedintele se apropie de acest curent. Este alegerea sa şi timpul va arăta dacă a fost bună sau nu. În ce priveşte presa, identificarea ei tot mai accentuată cu "sistemul" îi pune serios la încercare valorile - multe, puţine - în baza cărora funcţionează. Este timpul să şi le afirme. În măsura în care crede cu adevărat în ele.