Accident Coandă: Pe pistă se aflau două maşini, nu una | adevarul.ro

Accident Coandă: Pe pistă se aflau două maşini, nu una

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Accidentul de pe aeroportul Henri Coandă produs duminică a fost cauzat de lipsa de coordonare dintre personalul de la turnul de control şi firmele care trebuia să asigure întreţinerea

Accidentul de pe aeroportul Henri Coandă produs duminică a fost cauzat de lipsa de coordonare dintre personalul de la turnul de control şi firmele care trebuia să asigure întreţinerea pistei, potrivit unui raport preliminar al Comisiei speciale de anchetă din Ministerul Transporturilor. Conform aceluiaşi raport, pe pistă s-au aflat două maşini.

Mircea Ciucă, preşedinte al Comisiei speciale de anchetă a accidentului produs duminică pe aeroportul Henri Coandă - care nu s-a soldat cu victime -, a anunţat concluziile preliminare ale incidentului, care indică lipsa de coordonare pe aeroport. Ciucă a spus că în zilele următoare urmează un raport amănunţit, care va fi dat publicităţii.

Până atunci, rezultă din raport, avionul a suferit pagube mai mari decât cele anunţate iniţial - motorul a fost afectat considerabil, între alte componente şi ele distruse ale ambarcaţiunii de zbor, iar pe pistă se aflau două, şi nu un singur echipaj, de întreţinere a pistei, aşa cum se ştia până acum.

Redăm o parte din concluziile preliminare ale raportului: "La ora producerii accidentului erau în vigoare procedurile de operare în condiţii de ceaţă. Activitatea de balizaj era efectuată de un agent autorizat. Echipa de întreţinere lucra cu aprobarea turnului de control.

Echipa care a intrat pe pista era formată din patru salariaţi şi două autovehicule, una dintre maşini era pe pistă, la 600 de metri de pragul pistei, iar cealaltă se afla la 1500 de metri faţă de acelaşi prag.

Aeronava a fost autorizată de turn să decoleze. După un rulaj de aproximativ 600 de metri, la o viteză de 177 km/h, aeronava a intrat în coliziune cu unul dintre autovehiculele de balizaj. Impactul între avion şi maşină a avut loc în zona motorului unu şi al trenului principal de aterizare stânga. După ciocnire aeronava a ieşit lateral de pe pistă pe partea stângă şi s-a oprit la o distanţă de 137 de metri lateral de axul pistei şi 950 de metri de pragul pistei.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime umane sau cu rănirea unor persoane, dar aeronava a suferit deteriorări substanţiale.

Aeronava a fost întreţinută conform procedurilor şi a fost operată corespunzător.

Echipajul a acţionat corespunzător, atât în procesul întrruperii decolării cât şi a evacuării pasagerilor, conform procedurilor standard.

Maşina folosită de echipa de balizaj nu avea în funcţiune sistemul de girofaruri.

Evenimentul în care a fost implicată aeronava se încadrează în cadrul accidentelor de aviaţie civilă, conform Codului Aerian Român şi al reglementărilor aviatice internaţionale."

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite