Aberaţiile noii taxe auto

0
0
Noua taxă auto depăşeşte valoarea maşinii din imagine cu tot cu cai
Noua taxă auto depăşeşte valoarea maşinii din imagine cu tot cu cai

Proiectul privind taxa auto stabileşte că prima vânzare a unei maşini e luată în calcul din momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dacă respectivul vehicul a mai fost tranzacţionat în România. În cazul maşinilor mai vechi, taxa ajunge să fie mai mare de câteva ori decât valoarea modelelor respective.

Varianta de calcul prezentată în proiect conduce şi la câteva rezultate absurde, mai ales pentru că se referă şi la autovehiculele aflate deja în circulaţie în România.

Astfel, la unele maşini mai vechi, taxa ajunge să fie mai mare de câteva ori decât valoarea de piaţă a respectivelor modele. Astfel, în cazul unei Dacia 1310 din anul 2002, taxa este de 1.995 de euro (cu reducerea de 30%), în timp ce modelul respectiv poate fi găsit, pe site-urile de profil, la sume între 900 şi 1.400 de euro.

În cazul unui Aro 320 Pick-up, cu motor de 3.119 de cm cubi, fabricat în 1996, taxa de poluare este de 29.661 de euro. Maşina res­pectivă (preferată în special de agricultori) este evaluată, în momentul de faţă, la 1.500- 2.000 de euro.

Taxe de peste 10.000 de euro vor fi plătite pentru toate autovehiculele de peste 2.000 de cm cubi, mai vechi de 14 ani. Practic, cei care deţin autoturisme fabricate până în 1997 nu le vor mai putea vinde.

Cel mult le vor putea înscrie în programul „Rabla" şi vor primi un voucher de 3.800 de lei, deşi valoarea de piaţă a autovehiculelor lor este mai mare. Acest lucru este valabil doar în cazul celor care au şi banii necesari pentru achiziţionarea unei maşini noi.

Prima vânzare, când vrea statul

Noul proiect prevede că vor fi taxate atât maşinile second-hand cumpărate din străinătate, cât şi cele achiziţionate din România. Pentru autoturismele din ţară, taxa va fi aplicată la „prima vânzare" care va fi considerată astfel, după intrarea în vigoare a actului normativ.

Nu se va ţine cont de faptul că o maşină achiziţionată, spre exemplu, acum zece ani a mai fost vândută în România de câteva ori până acum.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că actul normativ va fi pus în dezbatere publică timp de 30 de zile, după ce, miercuri, va fi adoptat în şedinţa de Guvern.

„După părerea mea, în momentul de faţă vom analiza şi vom putea să introducem o taxă pentru toate maşinile. Ne focusăm pe cei care îşi cumpără maşini second-hand, deci care au o anumită stare materială şi îşi permit să-şi cumpere o maşină mai nouă", a declarat Laszlo Borbely. În prezent, comitetul pentru taxa auto lucrează la ultimele detalii privind cuantumul pe care îl vor avea de plată cei care vor să-şi cumpere o maşină second-hand. Ministrul a spus că el pledează ca taxa auto să rămână,pentru că din aceşti bani este finanţat programul „Rabla".

Trimişi în Bulgaria

Ministrul Mediului nu s-a arătat îngrijorat de posibilitatea ca românii să prefere să-şi înmatriculeze maşinile în Bulgaria, acolo unde taxele sunt mult mai mici.  „Noi nu putem obliga pe nimeni să nu înmatriculeze nu numai în Bulgaria, ci în orice altă ţară. Evident că se calculează şi unele dezavantaje, dar nu pot să renunţ la o taxă numai pentru că nu ştiu câte maşini se înmatriculează în Bulgaria. Eu sunt convins că este un program bun şi sunt convins că înţeleg şi cetăţenii că acela care cumpără o maşină trebuie să plătească o taxă de primă înmatriculare, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări', a afirmat Borbely.

Reducere pentru maşinile mai noi

Potrivit noilor prevederi, taxa de poluare auto va fi redusă cu 30%, faţă de nivelul actual, pentru maşinile cu motor Euro 4, Euro 3, Euro 2, Euro 1 şi non-euro. Excepţie vor face maşinile non-euro de 2.001-3.000 de centimetri cubi, pentru care taxa scade doar cu 12%, şi de peste 3.000 de centimetri cubi, unde taxa rămâne la acelaşi nivel. Pentru motorizările Euro 5, taxa nu va fi modificată. În fapt, reducerile sunt semnificative doar pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3, întrucât în celelalte cazuri sumele sunt mult prea mari.

Microbuzele, taxate

Noul proiect prevede şi taxarea, după aceeaşi grilă, a vehiculelor pentru transportul de pasageri care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune.

29.661 de euro este taxa de poluare care va fi încasată la vânzarea unui Aro 320, fabricat în 1996.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite