90 de ani de puşcărie pentru un militar american
James Barker, 23 de ani, militarul american care a recunoscut că a violat o adolescentă din Irak şi a ucis-o apoi împreună cu toţi membrii familiei, a fost condamnat la 90 de ani de închisoare,
James Barker, 23 de ani, militarul american care a recunoscut că a violat o adolescentă din Irak şi a ucis-o apoi împreună cu toţi membrii familiei, a fost condamnat la 90 de ani de închisoare, de un tribunal militar din SUA. Totuşi, el ar putea obţine eliberarea condiţionată, în virtutea unui acord încheiat cu procurorii militari, care au acceptat să nu îl condamne la moarte. Barker e unul dintre cei patru militari americani implicaţi în violarea irakiencei Abeer Qassim al-Janabi (14 ani), ucisă apoi împreună cu familia. El şi-a recunoscut vina şi a fost de acord să îşi denunţe camarazii. E cea mai severă pedeapsă dictată împotriva unui soldat american din Irak. (D.C.)



















































