80 de jurnalişti ucişi în Rusia, din 1993
0Peste 80 de jurnalişti au fost ucişi în Rusia, exercitându-şi profesia, din anul 1993 şi până în prezent, se arată într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ)
Peste 80 de jurnalişti au fost ucişi în Rusia, exercitându-şi profesia, din anul 1993 şi până în prezent, se arată într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ) difuzat luni, la Moscova, şi citat de AFP.
Dintre cei 289 de jurnalişti ucişi în ultimii 14 ani, ''peste 80 au murit nemijlocit ca urmare a activităţii de ziarişti pe care o desfăşurau'' - a declarat John Crowfoot, din partea FIJ, cea mai prestigioasă organizaţie internaţională de apărare a jurnaliştilor, cu sediul la Bruxelles.
FIJ se sprijină în rezultatele pe care le raportează pe contribuţia Fundaţiei Glasnost şi pe cea a Comitetului pentru Jurnalism în Situaţii de Urgenţă.
Această estimare este mult mai ridicată decât cea stabilită de către Comitetul de Protecţie a Jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, care avansează cifra de 44 de ziarişti ucişi din anul 1991, în Rusia, în timp ce-şi exercitau meseria.























































