75 euro metrul patrat - chiria unui teren din incinta Penitenciarului Botosani
0Agentii imobiliari din Botosani sunt uluiti de recordul absolut, stabilit recent, privind costul unui metru patrat inchiriat. Nici un singur metru patrat dintr-un spatiu comercial luxos amplasat in
Agentii imobiliari din Botosani sunt uluiti de recordul absolut, stabilit recent, privind costul unui metru patrat inchiriat. Nici un singur metru patrat dintr-un spatiu comercial luxos amplasat in centrul urbei botosanene nu se inchiriaza cu o suma atat de mare cu cat se inchiriaza, de curand, metrul patrat situat intr-o fosta magazie din incinta penitenciarului: 75 euro reprezinta chiria lunara a fiecarui metru patrat, din cei 12 mp licitati, pe care o va incasa administratia inchisorii (900 euro lunar). La licitatia organizata pentru inchirierea magaziei, cu destinatia de chiosc alimentar, dintre cei cinci ofertanti, unul a oferit pretul exorbitant. Patru dintre ofertanti au plecat de la valoarea de 2 euro pe metru patrat, valoare majorata la 8,2 euro si apoi la 75 euro (de catre firma VIP SRL). Valoarea licitata este de peste zece ori mai mare decat cea mai mare chirie perceputa in prezent pentru spatiile comerciale din centrul Botosaniului. Conducerea inchisorii spera ca VIP SRL sa isi recupereze investitia de la clientii chioscului alimentar, printre care slujbasi ai penitenciarului si cei aproape 1.200 de detinuti.























































