28 de morţi şi 66 de dispăruţi în catastrofa aviatică din Sudan | adevarul.ro

28 de morţi şi 66 de dispăruţi în catastrofa aviatică din Sudan

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa aseară, după ce un avion sudanez cu 217 persoane la bord a luat foc la aterizarea pe aeroportul din Khartoum, potrivit unor surse oficiale citate de

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa aseară, după ce un avion sudanez cu 217 persoane la bord a luat foc la aterizarea pe aeroportul din Khartoum, potrivit unor surse oficiale citate de Reuters.

Şeful serviciilor medicale ale aeroportului, generalul Mohamed Osman Mahjoub, a declarat că autorităţile au înregistrat deocamdată 123 de supravieţuitori, dar alte 66 de persoane sunt date dispărute

Mahjoub a afirmat că douăzeci şi opt de cadavre au fost transportate la o morgă din apropie, adăugând că este posibil ca cele 66 de persoane dispărute să fi supravieţuit şi să fi părăsit aeroportul, în confuzia generală care a urmat incendiului. Surse de la o morgă din apropierea aeroportului din Khartoum au confirmat că au primit 28 de cadavre.

Un purtător de cuvânt al aviaţiei civile sudaneze a afirmat că toţi membri echipajului, cu excepţia unuia, au fost găsiţi în viaţă. "Numărarea supravieţuitorilor a fost complicată pentru că în timpul alarmei şi în confuzia care s-a creat, oamenii s-au împrăştiat, iar unii par să fi părăsit zona aeroportului", a adăugat el.

Autorităţile nu au anunţat naţionalităţile victimelor.

Avionul, un Airbus aparţinând companiei Sudan Airways, transporta 203 pasageri şi 14 membri ai echipajului şi decolase din capitala iordaniană Amman.

Aeroportul din Sudan a fost afectat marţi de o furtună de nisip şi de ploi torenţiale, au declarat surse oficiale.

Ministrul sudanez al transporturilor, Mabrouk Mubarak Salim, a anunţat că s-a produs o explozie la motorul de la aripa dreaptă a avionului. "Deocamdată nu avem informaţii precise, dar credem că vremea a fost principala cauză a ceea ce s-a întâmplat", a adăugat el.

Un pasager a declarat că avionul a încercat să aterizeze pe aeroportul din Khartoum, după care căpitanul a anunţat că nu poate ateriza din cauza condiţiilor meteororlogice nefavorabile. Apoi, aparatul s-ar fi îndreptat spre Port Sudan, înainte de a se întoarce la Khartoum o oră mai târziu.

O altă catastrofă s-a produs în Sudan, în iulie 2003, când 115 persoane, între care un responsabili militar sudanez de rang înalt şi opt străini, au murit într-un accident petrecut în estul ţării în care a fost implicat un avion al liniilor interne ale companiei naţionale Sudan Airways. Numai un copil a supravieţuit.

Top articole

Partenerii noștri