2025, al patrulea cel mai fierbinte an înregistrat vreodată
0Datele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) arată că anul 2025 a fost marcat de o succesiune fără precedent de fenomene meteorologice extreme (caniculă, secetă severă și episoade de precipitații intense) care confirmă o tendință de încălzire accelerată și o variabilitate tot mai accentuată a vremii.

2025 se înscrie între cei mai călduroși ani din istoria măsurătorilor din România, fiind al patrulea cel mai cald an din perioada 1901– prezent, cu o temperatură medie anuală de 11,95°C și o abatere pozitivă de +1,22°C față de media 1991–2020. Intervalul 2012–2025 reprezintă cea mai caldă perioadă de 14 ani consecutivi din istoria observațiilor meteorologice naționale, ceea ce indică o schimbare structurală a regimului termic, excluzând ipoteza unei fluctuații izolate.
„Anul 2025 arată cât de rapid se modifică tiparele meteo în România. Nu vorbim doar despre temperaturi mai mari, ci despre o combinație tot mai riscantă între caniculă, lipsa apei și ploi violente într-un timp foarte scurt. Acest lucru ne obligă să regândim modul în care gestionăm apa, solul și infrastructura de protecție împotriva dezastrelor. Încă din prima zi a mandatului meu am căutat să aduc alături de Ministerul Mediului specialiști de anvergură în domeniul schimbărilor climatice, capabili să ofere soluții bazate pe știință și date solide. Este o premieră pentru instituția noastră faptul că astfel de experți au fost cooptați. În perioada viitoare vom prezenta primul rezultat concret al muncii din ultimele luni: normele de gestionare a pădurilor care sunt tot mai afectate de schimbările climatice”, a declarat Diana Buzoianu, ministra mediului, apelor și pădurilor.
Pe termen lung, tendința este clară: în ultimii 30 de ani, temperatura medie anuală în România a crescut cu +0,54°C față de perioada 1981–2010, iar în București cu +0,49°C. Această evoluție s-a tradus în recorduri termice frecvente la nivel zilnic, lunar, sezonier și anual.
Şase avertizări de Cod roşu de caniculă extremă într-o singură lună
Luna iulie 2025 a fost marcată de caniculă extremă, cu șase avertizări generale de cod roșu și valori maxime de până la 43,4°C la Calafat, respectiv peste 41°C în numeroase stații din sudul și vestul țării. În paralel, au fost înregistrate episoade de furtuni violente, cu rafale ce au depășit 150 km/h în Banloc și 100 km/h în mai multe zone montane și vestice.
Seceta a fost una dintre caracteristicile definitorii ale anului. Au fost șapte luni secetoase, iar iunie 2025 a fost cea mai secetoasă lună din istorie, cu doar 18,9 mm precipitații față de media climatologică de 90,5 mm. Vara 2025 a fost a patra cea mai secetoasă vară înregistrată la nivel național, Dobrogea fiind regiunea cea mai afectată, cu o medie de doar 34,3 mm precipitații.
La polul opus, 2025 a adus și episoade de precipitații extreme. Luna mai a fost una dintre cele mai ploioase din ultimele decenii, iar octombrie 2025 a stabilit noi recorduri regionale și naționale. În prima decadă a lunii octombrie, la 51 de stații meteorologice s-au înregistrat peste 100 l/mp, iar în mai multe locații au fost depășite maxime istorice de precipitații în 24 de ore.
Această alternanță între secetă și ploi torențiale explică și numărul ridicat de avertizări meteo: în 2025 au fost emise 170 de avertizări generale (14 de cod roșu) și 3.521 de avertizări nowcasting (77 de cod roșu), cel mai ridicat nivel din ultimii ani.























































