12.000 de euro a costat vizita lui Bogdan Olteanu în Mexic şi Chile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile cu vizita preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, în Mexic şi Chile, s-au ridicat la aproximativ 12.000 de euro, se arată într-un comunicat al

Cheltuielile cu vizita preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, în Mexic şi Chile, s-au ridicat la aproximativ 12.000 de euro, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Transportul cu avionul a costat 10.500 de euro, diurna - 762 de euro, iar cazarea - 372 de euro.

Cheltuielile de cazare au vizat şederea în Statul Veracruz, întrucât cazarea în Ciudad de Mexico şi în Santiago de Chile a fost suportată de autorităţile mexicane şi, respectiv, chiliene, pe baza principiului de reciprocitate care se aplică vizitelor de nivel înalt, precizează sursa citată.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a aflat, la sfârşitul lunii iulie, într-o vizită oficială în Mexic. Delegaţia parlamentarilor români a discutat cu autorităţile locale despre oportunitatea unei colaborări între porturile Veracruz şi Constanţa, şi intensificarea schimburilor comerciale dintre Mexic şi România.

Portul Constanţa, cel mai mare port românesc, aflat la Marea Neagră, va putea fi o poartă de intrare în Europa de Est pentru ţările din America Latină, iar Portul Veracruz, o oportunitate pentru operatorii români în America Latină, mai ales din perspectiva relansării schimburilor comerciale dintre cele două ţări, a informat un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Totodată, delegaţia parlamentară română a vizitat sediul din Mexic al concernului Tamsa Tenaris, investitor important în Zalău şi Călăraşi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite