1 decembrie, ziua naţională a ProTV
0Odată cu căderea comunismului, toate popoarele care fuseseră sub acest regim au decis "refabricarea" zilei naţionale. Fiecare stat şi-a luat un reper din istoria naţională, dinaintea perioadei
Odată cu căderea comunismului, toate popoarele care fuseseră sub acest regim au decis "refabricarea" zilei naţionale. Fiecare stat şi-a luat un reper din istoria naţională, dinaintea perioadei comuniste. Nu prea a fost timp de reflecţie, iar noi nu am avut foarte multe opţiuni.
Avem o istorie fragmentată, în cea mai mare parte a ei, în trei entităţi: ţara Românească, Moldova şi Transilvania. De aceea s-a ales momentul Marii Uniri din 1918, când toate provinciile s-au reunit într-un stat naţional. Numai că acum este iarnă, frig şi comemorarea politică nu poate fi însoţită şi revitalizată de sărbătoarea populară.
Nu am scăpat de ritualul comunist
Comunismul, întrerupt brusc, crease un anumit tipar. Indiferent că era 7 noiembrie, în Moscova, sau 23 august la noi, această sărbătoare avea acelaşi tipar trebuia să spună o poveste: "unitatea de monolit" a poporului în jurul partidului. Totul începea cu o paradă a sportivilor şi pionierilor, urmată de clasa muncitoare şi armata, ca garant al puterii, printr-o defilare somptuoasă, care arătau puterea în exces, chiar. Un nou scenariu ritualic al zilei naţionale s-a lăsat foarte greu impus în România - nici nu a existat un efort de reflecţie în acest sens -, aşa că s-au preluat bucăţi din vechiul scenariu, şi aşa s-a ajuns ca, în ultimii ani, 4 iulie să fie mai spectaculos şi mai atractiv decât 1 decembrie.
Unii câştigă capital pe seama Zilei naţionale
Sărbătoarea naţională s-a politizat şi a devenit pentru politicieni un mijloc de a câştiga popularitate. Fie că se sărbătoreşte în Bucureşti - capitala administrativă - sau la Alba Iulia capitala simbolică a Unirii, ziua de 1 decembrie este un nou prilej de dispute între Opoziţie şi Putere.
Pe lângă politicieni, pe parcursul anilor, ProTV a ştiut să profite de lansarea sa tocmai de ziua naţională. Este vorba despre o teorie clasică a relaţiilor publice. Plasezi evenimentul tău în preajma unui alt eveniment cunoscut şi transferi capitalul simbolic de la acesta către evenimentul tău.
ProTV a crescut spectaculos în puţin timp şi a ştiut să profite de acest atu, acaparând toată audienţa în acea zi, pentru că a ştiut să alcătuiască o formulă perfectă, un mix între sărbătoarea postului şi a Zilei naţionale, prin programe speciale, dedicate acestei zile. În acest fel, capitalul simbolic al sărbătorii naţionale curge în vistieriile ProTV.
Trebuie să facem Ziua naţională mai populară
Forma de manifestare este esenţială pentru asumarea afectivă a noii zile naţionale: avem o şedinţă în parlament, urmată de depuneri de flori, parada militară şi slujba religioasă. Ne lipseşte sărbătoarea adevărată, care să atragă populaţia.
De aceea a devenit ziua de 4 iulie, de pildă, atât de populară în SUA. Se sărbătoreşte în aer liber şi este încheiată cu artificii spectaculoase, lucruri care ajung mai repede la sufletul oamenilor. A încercat şi PSD-ul o asemenea popularizare a sărbătorii, şi chiar a reuşit să scoată lumea din casă cu cârnăciori, fasole şi bere, dar mi se pare că această practică s-a restrâns, poate şi pentru că 1 decembrie cade exact în postul Craciunului şi ar însemna "ospăţ numai pentru unii".























































