Tromboza de la vaccinurile COVID-19. „Simptomele apar la câteva zile de la injectare, nu imediat”. La ce semne să fii atent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tromboza

Cheagurile de sânge care apar după vaccinarea anti-COVID nu sunt unele obişnuite şi nu afectează pe oricine. Chiar dacă apare rar, toţi cei care se imunizează ar trebui să ştie ce simptome dă tromboza de la vaccinurile COVID-19 şi ar trebui să le urmărească, recomandă medicii.

Niciun caz de tromboză de la vaccinurile COVID-19 nu a fost înregistrat în România până la data de 6 aprilie 2021, a declarat dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, într-o intervenţie telefonică la Digi24. Niciunul dintre cei aproape 400.000 de români care au primit vaccinul de la AstraZeneca, cel incriminat pentru riscul de tromboză, nu a semnalat această reacţie adversă rară, dar gravă.

Cu toate acestea, nu trebuie să luăm în calcul doar datele din România, ci şi pe cele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative, a mai spus dr. Valeriu Gheorghiţă în aceeaşi intervenţie. 

Tromboza de la vaccinurile COVID-19, în cifre

Până la data de 4 aprilie 2021, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a primit rapoarte despre 222 de cazuri de tromboză, dintr-un total de 34 de milioane de doze de vaccin Vaxzevria - cum a fost redenumit recent fostul vaccin COVID-19 AstraZeneca - administrate în spaţiul economic european. La acestea se adaugă alte 79 de cazuri înregistrate în Marea Britanie până la începutul lunii aprilie 2021. 

Comitetul de siguranţă al EMA (PRAC) a concluzionat miercuri, 7 aprilie a.c., că formarea de cheaguri sanguine cu caracteristici neobişnuite, asociate cu niveluri scăzute de trombocite, trebuie să fie inclusă în informaţiile despre produs ale vaccinului Vaxzevria ca reacţie adversă foarte rară.

Comunicatul oficial al EMA, preluat şi de Agenţia Naţională a Medicamentului (ANMDMR)

Ce risc de tromboză au alte vaccinuri anti-COVID?

În Statele Unite, vaccinarea cu serul de la Johnson&Johnson, care utilizează aceeaşi tehnologie ca AstraZeneca, a fost suspendată temporar după ce au fost raportate 6 cazuri de tromboză. Agenţia Europeană pentru Medicamente admite că există o posibilă legătură şi între acest vaccin şi cazurile rare de cheaguri de sânge, notează The Guardian.

Vaccinurile pe bază de ARN mesager de la Pfizer/BioNTech şi Moderna au fost asociate şi ele cu această reacţie adversă rară. Un studiu realizat de Universitatea Oxford şi preluat de BMJ (revista Asociaţiei Medicale Britanice) susţine că riscul de tromboză este de 4 cazuri la un milion de persoane vaccinate pentru aceste seruri şi de 5 cazuri la un milion pentru vaccinul de la AstraZeneca.

Pe de altă parte, pentru bolnavii cu COVID-19, probabilitatea de a face cheaguri de sânge este de aproape 10 ori mai mare, comparativ cu cei care se vaccinează: 39 de cazuri de tromboze la un milion de bolnavi. Studiul cercetătorilor de la Oxford nu a fost evaluat încă de alţi cercetători (peer-reviewed).

Reprezentanţii Pfizer infirmă această asociere, argumentând cu declaraţia recentă a lui Peter Marks, care se ocupă de reglementarea vaccinurilor în cadrul Agenţiei americane pentru Medicamente (FDA). Oficialul a declarat că nu a fost raportat în SUA niciun caz de tromboză asociată vaccinurilor de la Pfizer/BioNtech şi Moderna, indicând că această reacţie adversă nu există după cele două vaccinuri, scrie Stat News. 

În Germania, 7 din cele 42 de cazuri de tromboză postvaccin raportate până la data de 10 aprilie 2021 au fost înregistrate după imunizarea cu serul de la Pfizer/BioNTech, potrivit datelor raportate de Institutul Paul Ehrlich (PEI) şi citate de Agerpres. 

Incidenţa accidentelor trombotice la persoanele vaccinate cu serurile de la Pfizer şi de la Moderna nu este mai mare decât cea din populaţia generală, a spus şi Peter Arlett, responsabil cu farmacovigilenţa în cadrul EMA. În Europa, au fost raportate 35 de cazuri grave de tromboză după administrarea a 54 de milioane de doze de vaccin Pfizer şi 5 cazuri după imunizarea a 4 milioane de europeni cu serul de la Moderna. 

Unde se formează cheagurile de sânge după vaccinarea COVID-19?

Tromboza - procesul de formare a unui cheag (tromb) în interiorul unui vas de sânge - poate apărea în mai multe zone ale corpului, dar, cel mai frecvent, se localizează la nivelul unei vene de la picioare, ne-a explicat conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

„Persoana afectată resimte o durere în gambă, zona în care apare cel mai des, cu umflarea piciorului respectiv şi, eventual, cu o roşeaţă a pielii. Pe locul al doilea ca frecvenţă este tromboza vaselor pulmonare - denumită tromboembolism pulmonar, care se manifestă prin dificultate în respiraţie şi/sau o durere în piept”, potrivit specialistului. 

Informaţii mai multe avem despre tromboza de la vaccinurile COVID-19 produse de Oxford/AstraZeneca. Din investigaţiile realizate de Comitetul de siguranţă al EMA (PRAC) reiese că trombii (cheagurile) apăruţi după imunizare au localizări neobişnuite, cu o frecvenţă rară în populaţia generală. Astfel, după imunizarea cu serul de la AstraZeneca, cheagurile de sânge s-au format în venele de la nivel cerebral (tromboză de sinus venos cerebral, cu acronimul CVST) şi de la nivelul abdomenului (tromboza venoasă în teritoriul splanhnic). 

Dintre cele 222 de cazuri investigate de EMA, 169 au fost tromboze de sinus venos cerebral, iar celelalte 53, tromboze formate în arterele abdominale. Până la 31 martie 2021, în Marea Britanie au fost raportate 79 de cazuri de tromboză postvaccinare. Dintre acestea, 44 au fost tromboze de sinus venos cerebral. 

În populaţia generală, tromboza de sinus venos cerebral este o cauză rară de accident vascular cerebral - aproximativ 1% din totalul lor - şi poate fi fatală. De regulă, ea afectează adulţii tineri, femeile mai des decât bărbaţii. Sarcina şi contraceptivele orale sunt cei mai importanţi factori de risc pentru formarea acestor cheaguri de sânge.

„Am întâlnit în practică acest tip de tromboză la persoanele care aveau anumiţi factori de risc, inclusiv ereditari, asociaţi sarcinii sau administrării de contraceptive orale. Dacă persoana respectivă nu cunoştea că are şi alţi factori de risc, puteau apărea tromboze la nivel cerebral. Factorii se însumează şi, astfel, accidentele trombotice apar mai uşor”, spune conf. dr. Horia Bumbea.

Nu există date care să ne ofere explicaţia clară pentru aceste localizări rare ale trombozelor postvaccinare, atipice faţă de cele clasice, care apar mai frecvent la membrele inferioare şi la nivel pulmonar. Trombozele de sinus venos cerebral cerebral şi cele abdominale sunt mult mai rare. Conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematolog, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Ce simptome are tromboza de la vaccinurile COVID-19?

Incidenţa cazurilor de tromboză după vaccinarea anti-COVID este scăzută, dar, chiar şi în aceste condiţii, fiecare persoană vaccinată trebuie să ştie care sunt semnalele de alarmă pentru o posibilă reacţie adversă, spunea recent dr. Valeriu Gheorghiţă. 

Agenţia Europeană a Medicamentului a publicat o listă cu simptomele pe care trebuie să le urmărim după vaccinarea anti-COVID-19. Dacă sunt identificate şi persoanele afectate sunt tratate rapid, ele pot să se recupereze, evitând complicaţiile, susţin oficialii EMA. 

Persoanele vaccinate trebuie să solicite asistenţă medicală imediată dacă prezintă oricare dintre următoarele simptome:

dificultăţi de respiraţie;

durere în piept;

tumefiere a membrelor inferioare;

durere abdominală (de burtă) persistentă;

simptome neurologice, inclusiv dureri de cap severe şi persistente sau vedere înceţoşată;

mici pete de sânge în afara locului de administrare a vaccinului.

Continuarea articolului, aici

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite