Supliment alimentar la modă care nu funcționează. Mit demontat de 80 de ani de cercetări
0Crom trivalent. Este numele unui supliment alimentar la modă, prezentat ca un nutrient esențial care poate regla glicemia. Opt decenii de cercetare arată că suplimentul nu are de fapt niciun efect, spune Neil Marsh, profesor de chimie la Universitatea din Michigan, potrivit Daily Mail.

Cromul trivalent face parte din numeroase pastile de multivitamine, dar este vândut și ca supliment individual. Deși cromul este considerat esențial pentru sănătate, suplimentul nu a indicat rezultate vizibile în timpul studiilor, susține profesorul de chimie american. Mai mult, deficiența de crom ar fi extrem de rară.
Cromul este absorbit de organism în proporție de 1%. Prin comparație, alte metale esențiale sunt absorbite în proporție de 25%.
Deși există studii care sugerează că prin intermediul cromului s-ar putea regla nivelul de glucoză din sânge sau că suplimentele ar putea îmbunătăți performanțele fizice, cercetările recente în acest sens au fost neconcludente.
Nu există nicio dovadă că oamenii sau animalele au nevoie de crom pentru îmbunătățirea vreunei funcții a organismului, scrie dailymail.
Cum a apărut ideea că este benefic cromul
Ideea utilității cromului a apărut în anii '50, în urma unor studii realizate la acea vreme pe șobolani, care sugerau că includerea cromului în dieta rozătoarelor poate duce la dispariția diabetului de tip 2. Numai că studiile din acea perioadă nu mai corespund standardelor de astăzi, ci pot fi considerate defectuoase. Lipsește analiza statistică care să demonstreze că rezultatele nu au fost cauzate doar de probabilitate. În plus, nu a fost măsurat nivelul de crom din dieta șobolanilor care s-au vindecat.
Studii realizate după au avut rezultate ambigue. Dacă în cazul unora dintre șobolani, suplimentele de crom au îmbunătățit nivelul glicemiei, în cazul altora nu s-a observat nicio diferență semnificativă.
Experimentele pe oameni sunt mult mai greu de controlat și există doar câteva studii clinici care investighează beneficiul cromului asupra pacienților cu diabet. La fel ca și în cazul șobolanilor, rezultatele sunt ambigue. Dacă există vreun efect, acesta pare să fie foarte mic.
Milioane de oameni iau suplimente de crom
Cu toate acestea, cromul rămâne extrem de recomandat, mai ales în Statele Unite ale Americii. Ideea că acest metal este esențial persistă din 2001, când a fost inclus într-o listă de micronutrienți recomandați de Insitututul Național de Medicină din SUA. Adulților li se recomanda să includă în dietă 30 de grame de crom pe zi. Asta, spun cercetătorii de la Universitatea din Michigan, în ciuda lipsei de dovezi care să demonstreze că există beneficii pentru sănătate.
Recomandarea nu ar fi fost bazată pe știință, ci pe estimările anterioare cu privire la cantitatea de crom ingerată zilnic de americani. O mare parte din aceasta ar proveni, susțin cercetătorii, din ustensilele de gătit fabricate din oțel inoxidabil, nicidecub din mâncare.
Potrivit acestora, așa cum nu există riscuri dovedite cu privire la suplimentele de crom, nu există nici beneficii.