Sora pacientei infectate cu Candida auris, scrisoare deschisă pentru managerul de la Floreasca: „De ce viața ei nu a fost prețioasă?”. Cum răspunde Bogdan Zidaru

Alina Alexandru, sora pacientei infectate cu Candida auris şi alte bacterii pe timpul spitalizării în Centrul de Arşi al unităţii medicale, a adresat o scrisoare deschisă managerului Bogdan Zidaru, în care descrie situații grave de neglijență, lipsă de igienă și indiferență față de pacienţi.

Lavinia Vlad a fost infectată cu Candida auris în timpul spitalizării la Floreasca. FOTO: Facebook

Femeia vorbește despre modul în care sora sa, Lavinia Vlad, a fost tratată într-un mediu pe care îl numește „inadecvat și periculos”, unde a fost expusă la bacterii multirezistente și la Candida auris, o ciupercă extrem de contagioasă și cu o rată ridicată de mortalitate.

Ea începe prin a cita două declarații publice ale managerului: „Fiecare viață este prețioasă, fiecare gest poate fi o alinare! Aceasta cred că este deviza mea” şi „Îmi doresc pacienți mulțumiți, care să fie tratați la cele mai înalte standarde” şi afirmă că ceea ce s-a întâmplat în cazul surorii sale, care între timp a fost transferată pe banii familiei şi cei obţinuţi din donaţii, într-un spital din Belgia, contrazice aceste afirmații.

„Pentru că vreau să cred că aceste declaraţii făcute de dvs anterior presei nu sunt doar strategie de marketing şi plecând de la premiza că sunteţi un om integru şi care pune preţ pe viaţă pacienţilor trataţi în spitalul pe care îl manageriati, doresc să vă vorbesc azi despre standardele la care a fost tratată sora mea, despre cât de preţioasă a fost considerată viaţa ei de către şeful secţiei de arşi, dar şi despre cum azi ea se lupta să trăiască pentru că, în spitalul manageriat de dumneavoastră, a fost infestată cu o bacterie multirezistenta, Pseudomonas aeruginosa, dar şi cu o ciupercă «ucigaşă», Candida auris.

Domnule Zidaru, pacienta Vlad Lavinia, a ajuns la spitalul Floreasca cu arsuri grave şi extrem de grave, cu şanse minime de supravieţuire, conform raportului scris de medici. Cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, multe dintre ele fiind de gradul 3, fiind internată într-o rezervă, aşa cum impune protocolul în cazul marilor arşi, în secţia CRITIC.

Încă de la început, medical curant mi-a explicat care sunt riscurile ei, cât e de important să o protejăm, cât de mare este impactul lipsei pielii, a barierei de protecţie. Am căutat apoi să citesc protocolul ce se impune în cazul marilor arşi, tocmai pentru a mă asigura că pot lua cele mai bune decizii pentru sora mea, eu fiind persoana desemnată să semneze acorduri pentru tratamentul ei.

Domnule manager, la atât s-a limitat ideea de protocol şi protecţie pentru sora mea, mare ars. La această discuţie de informare”, îşi începe ea scrisoarea deschisă, postată sâmbătă, 2 august, pe contul său de Facebook.

Alina Alexandru semnalează o serie de factori care au dus la infectarea surorii sale cu mai multe bacterii, pornind de la faptul că ușa rezervei în care era internată Lavinia rămânea deschisă, deși pacienții au nevoie de izolare strictă pentru a evita infecțiile, până la neglijenţa personalului medical, despre care afirmă că intra în salon cu hainele de pe stradă, uneori chiar fără mască și fără să se schimbe după pauze de fumat.

„Cum putem proteja de infecții un pacient cu arsuri pe 70% din corp, care NU ESTE pansat, dacă este tratat într-o rezervă a cărei ușă NU se închide?”, întreaba femeia, precizând că „am comunicat și am numit exact zilele și persoanele care au intrat pe secție, sub privirea mea, după ce s-au întors de la fumat, fără a se schimba”.

O altă problemă gravă este lipsa sprijinului psihologic acordat pacintei, care era imobilizată și profund afectată de imaginea propriului corp. Alina spune că a cerut în repetate rânduri ca sora ei să fie ajutată să se vadă într-o oglindă, însă răspunsul primit a fost că în salon „există deja o oglindă”. Oglinda se afla însă deasupra unei chiuvete, iar pacienta era imobilizată, deci nu o putea folosi. „Unul dintre medici mi-a spus că este bizară cererea mea și că nu înțelege la ce ar ajuta ca ea să se vadă. Ea deja știe că e arsă.”

În plus, când Lavinia a cerut să fie văzută de un psiholog, răspunsul a fost că în spital există un singur specialist, aflat în concediu. Solicitarea de a aduce un psiholog din exterior a fost acceptată inițial, dar ulterior programul de vizite a fost restrâns la 10 minute pe zi, ceea ce a făcut imposibilă susținerea unui astfel de demers.

 „Ei tratează arsuri aici, nu emoții”, a fost replica șefului de secție.

 „Domnule manager, dvs știți că medicul psiholog al spitalului a fost în concediu de odihnă timp de 7 săptămâni și că în acest timp spitalul NU a putut asigura un psiholog pacienților?”, a întrebat, revoltată, sora Laviniei.

În plus, Alina Alexandru acuză lipsa transparenței privind infecțiile. Deși familia nu a fost informată oficial, în urma analizelor efectuate pe 17 iulie 2025 a reieșit prezența Candidei auris în urina pacientei. Totuși, această informație nu apare în biletul de externare. Ea întreabă explicit dacă s-au luat măsuri pentru a proteja ceilalți pacienți și atrage atenția că o parte dintre cei internați în aceeași secție sunt, de asemenea, infectați cu aceeași ciupercă.

În finalul scrisorii, Alina Alexandru readuce în discuție deviza declarată public de managerul spitalului: „Dacă este adevărat și vă ghidați după acest crez, DE CE LAVINIA A FOST O EXCEPȚIE? De ce VIAȚA EI NU A FOST PREȚIOASĂ?”.

Scrisoare deschisă

Acesta este textul integral al scrisorii deschise al Alinei Alexandru:

„Scrisoare către managerul Spitalului Floreasca, Domnul Bogdan Zidaru

Vă scriu azi, din poziţia de fost pacient, dar şi de aparţinător al unui pacient care a reuşit să fie salvat din una dintre secţiile spitalului pe care îl manageriaţi - Centrul de arşi.

Am să încep prin a va cita 2 dintre declaraţiile date de dvs, din poziţia de manager al spitalului Floreasca:

«Fiecare viață este prețioasă, fiecare gest poate fi o alinare! Aceasta cred că este deviza mea. Vreau să aduc binele acolo unde sunt.»

«Îmi doresc pacienți mulțumiți, care să fie tratați la cele mai înalte standarde, iar cadrele medicale să se simtă apreciate și valorizate».

Pentru că vreau să cred că aceste declaraţii făcute de dvs anterior presei nu sunt doar strategie de marketing şi plecând de la premiza că sunteţi un om integru şi care pune preţ pe viaţă pacienţilor trataţi în spitalul pe care îl manageriati, doresc să vă vorbesc azi despre standardele la care a fost tratată sora mea, despre cât de preţioasă a fost considerată viaţa ei de către şeful secţiei de arşi, dar şi despre cum azi ea se lupta să trăiască pentru că, în spitalul manageriat de dumneavoastră, a fost infestată cu o bacterie multirezistenta, Pseudomonas aeruginosa, dar şi cu o ciupercă «ucigaşă», Candida auris.

Domnule Zidaru, pacienta Vlad Lavinia, a ajuns la spitalul Floreasca cu arsuri grave şi extrem de grave, cu şanse minime de supravieţuire, conform raportului scris de medici. Cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, multe dintre ele fiind de gradul 3, fiind internată într-o rezervă, aşa cum impune protocolul în cazul marilor arşi, în secţia CRITIC.

Încă de la început, medical curant mi-a explicat care sunt riscurile ei, cât e de important să o protejăm, cât de mare este impactul lipsei pielii, a barierei de protecţie. Am căutat apoi să citesc protocolul ce se impune în cazul marilor arşi, tocmai pentru a mă asigura că pot lua cele mai bune decizii pentru sora mea, eu fiind persoana desemnată să semneze acorduri pentru tratamentul ei.

Domnule manager, la atât s-a limitat ideea de protocol şi protecţie pentru sora mea, mare ars. La această discuţie de informare.

În cele peste 7 săptămâni cât a fost pacienta în Spitalul Foreasca sora mea, am încercat să comunic de mai multe ori cu şeful secţiei de arşi, atât direct, cât şi prin comunicarea mesajelor prin medicii care o tratau pe Lavinia.

Aş vrea să vă relatez, cât se poate de scurt, care au fost solicitările pe care le-am înaintat dlui şef de secţie, care sunt observaţiile pe care «mi-am permis» să i le comunic, dar şi ce răspunsuri am primit:

1. Am rugat ca uşa rezervei Laviniei să stea ÎNCHISĂ, ca asta e scopul unei rezerve de critic ptr mari arşi, că doar aşa o putem proteja.

Răspunsul şefului de secţie a fost că  dacă s-ar închide uşa, atunci personalul medical NU AR MAI AUZI-O CÂND ARE NEVOIE DE AJUTOR! Deci, uşă stătea deschisă ptr a o ajuta pe Lavinia.

Domnule Zidaru, de ce există camera care filmează în rezervă? Nu ptr a fi monitorizaţi pacienţii?

Nu scrie în ordinul de ministru că trebuie să existe un asistent medical la 1-2 pacienţi pe tura?

Cum putem proteja de infecţii un pacient cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, care NU ESTE PANSAT, dacă este tratat într-o rezervă a cărei uşa NU SE ÎNCHIDE (* a se reţine că nu există o problemă tehnică, ci era ţinută deschisă în mod voit)

!! Doresc să menţionez, deoarece consider extrem de important, ca atunci când am comunicat că uşa sta deschisă şi că doresc să se ia măsuri şi să rămână închisă, medicul curant a încercat să ia măsuri şi a discutat cu echipa de personal auxiliar. Lavinia mi-a povestit că a auzit-o pe dnă doctor solicitând atât asitentilor cât şi infirmierilor să respecte protocolul, iar uşa să rămână închisă. Mai mult, pentru vreo 2 zile, au şi respectat această regulă. După 2 zile, s-a uitat, din nou, că viaţa Laviniei contează.

2. Am rugat ca asistenţii şi infirmierii, care merg afară, să fumeze în faţa spitalului, şi se plimba astfel prin tot spitalul, să urmeze paşii de a se schimba când pleca şi revin pe secţie. Am comunicat şi am numit exact zilele şi persoanele care au intrat pe secţie, sub privirea mea, după ce s-au întors de la fumat, fără a se schimba. Oameni care intrau inclusiv în rezervele pacienţilor internaţi la secţia de CRITIC.

Răspunsul domnului şef de secţie a fost că «ăştia sunt oamenii», dar va lua măsuri.

Mă întreb ce măsuri s-au luat, din moment ce, şi cu doar câteva zile înainte de a pleca cu transfer, încă mai veneau să ne ia de jos, la programul de vizită, iar când intrăm la vizita să mă schimb, angajatul nici măcar papucii nu îi schimba!

Domnule manager, nu am cerut să fie penalizaţi angajaţii. Nu am cerut să nu li se permită să iasă afară. Am cerut să fie modificată procedura în ceea ce priveşte pauză angajaţilor, să li se permită să iasă DOAR dacă se schimbă, atât la ieşirea de pe secţie, cât şi la întoarcerea lor. Nu îmi doream să fac rău, îmi doream să le fie respectate drepturile cadrelor medicale, dar FĂRĂ a anula drepturile la viaţă ale surorii mele.

3. Am rugat ca personalul medical să intre la Lavinia PURTÂND MASCA, întotdeauna. Asta după ce Lavinia, speriată că se intra frecvent fără mască la ea, într-o zi în care una dintre asistente tusea continuu, m-a rugat să fac ceva şi să nu li se mai permită să intre la e afară masca şi să îi fie închisă uşa la rezerva.

Lavinia voia să lupte pentru şansa aia mică la viaţă pe care o avea. Încerca să se protejeze. Se temea că va contacta o banală răceală şi nu v-a putea lupta în plus şi cu ceva care pare extrem de baal ptr noi, cei care nu ne luptăm cu un corp lipsit de piele şi cu dureri crunte.

Domnul şef de secţie mi-a spus că doresc doar să atac. Ca eu nu ştiu că personalul medical face zilnic exudat şi este testat. Aş fi râs, domnule manager, dar mă înecam în suferinţă, teamă, neputinţă. Nu îmi puteam permite să contrazic un medic cu atâtea alte abrevieri şi titluri scrise în faţa numelui.

4. Deoarece Lavinia nu era pansata, ea se vedea. ZILNIC. Era îngrozită de imaginea pe care o vedea, de un corp ars în totalitate (atât cât ea reuşea să vadă), negru, deformat. Aceste imagini se adăugau la durerile fizice pe care le indura şi îi provocau o imensă durere emoţională. Plângea şi spunea că este un monstru, ca cei 2 copii ai săi vor fugi de ea, că îi va speria. Când mi-am dat seama că Lavinia nu înţelege că există şi zone care nu au fost atinse de foc, ca ea vede, din păcate, doar zonele arse pentru că toate zonele nearse sunt tocmai acelea pe care nu le poate vedea (fata, gâtul, spatele) am încercat să îi spun eu cât e de frumoasă, despre cum vom acoperi zonele arse cu rochii lungi şi colorate, despre cum copiii vor vedea chipul mamei lor, un chip extrem de cunoscut şi nedistrus de acest accident cumplit.

Astfel ca Lavinia mi-a cerut, din nou, ajutorul şi m-a rugat să o ajut să se vadă.

Am discutat cu domnul şef de secţie şi l-am rugat să mă ajute şi să îi fie dusă o oglindă, sau să i se facă o poză, să se poată vedea.

Răspunsul dlui şef de secţie a fost ca în rezervă Laviniei se găseşte o oglindă şi probabil, fiind încă foarte bulversata ea, nu a văzut-o şi astfel că nu a reuşit să se vadă.

Domnule manager Zidaru, dacă nu ştiţi deja despre ce oglinda vorbea şeful secţiei, vă rog să faceţi chiar dvs o vizită în rezervă nr 5- Secţia Critic- Centrul de arşi.

Este vorba despre o oglindă lipită pe perete, lângă geam, deasupra chiuvetei.

Doresc să amintesc ca pacientă, sora mea, era şi este imobilizata la pat, nefiind capabilă să mişte, să se ridice. Deci, era IMPOSIBIL  să se poată vedea în acea oglindă despre care îmi spunea şeful secţiei că există, arătându-mi cât sunt eu de absurdă cu o solicitare nefondată şi fără a mă documenta anterior.

Menţionez că această cerere a mea s-a făcut în nenumărate rânduri, chiar şi ulterior acestui răspuns primit de la şeful secţiei, fără a se găsi soluţii. Ba chiar unul dintre medici mi-a spus că este bizară cererea mea şi că nu înţelege la ce ar ajuta ca ea să se vadă. Ea deja ştie că e arsă.

5. Când Lavinia a fost copleşită de dureri şi de coşmaruri, când plângea şi implora să o ajut să vorbească cu cineva care să o ajute să înveţe cum să gestioneze imaginile care îi tot reveneau în cap şi cum să gestioneze starea de anxietate şi depresie care o copleşea, am mers, din nou, la şeful secţiei şi l-am rugat să fie văzută de un psiholog.

Răspunsul şefului de secţie a fost că NU EXISTĂ decât un psiholog în spital şi nu are timp să se ocupe de ea. Mai mult, mi-a spus că «datoria lor este să o ţină în viaţă, iar DACĂ într-o zi ea va merge acasă, atunci voi avea tot timpul să mă ocup de emoţiile ei. Ei tratează arsuri aici, nu emoţii». «A fost văzută de psihiatru, primeşte medicamente, dacă va fi nevoie creştem dozele».

Pentru că mie îmi pasă de emoţiile ei şi pentru că ştiam că un pacient în starea ei are nevoie să îşi găsească toate resursele pentru a continua lupta pentru supravieţuire, pentru că ştiam că dacă ea este bine neurologic, va fi mai uşor să se facă bine şi fizic, am propus să mi se permită să aduc eu un psiholog, de la Spitalul de arşi din Bucureşti, un specialist în tratarea marilor arşi, să îl plătim noi familia, dar să îi ofere Laviniei ajutorul de care avea nevoie şi pe care ni-l cerea.

Nu sunt medic, dar nici nu e nevoie să fiu ca să înţeleg diferenţa dintre un psiholog şi un psihiatru, dintre pastilele pe care le lua deja şi nevoia ei de a vorbi despre accident, despre emoţiile care o copleşeau şi o făceau să trăiască la nesfârşit momentul accidentului, momentul în care încerca să se stingă, momentul în care nu ştia cum să salveze pe toţi din casă.

La propunerea mea domnul şef de secţie s-a arătat deschis şi mi-a spus că nu mă poate împiedica că, în timpul programului de vizită, Lavinia să fie vizitată de o prietenă a mea, care e psiholog, şi care să o asculte şi să o ajute pe Lavinia.

Am fost profund recunoscătoare că înţelege importanţa şi că îi pasă de modul în care Lavinia poate depăşi starea aceea. Am început să fac demersurile necesare, astfel încât Lavinia să fie văzută de un psiholog.

DAR, a doua zi ne-a fost înmânată o hârtie prin care eram anunţaţi că s-a schimbat programul de vizită iar pacienţii pot primi un vizitator pe zi şi DOAR 10 minute se poate sta.

Ce psiholog să aduc domnule manager când ne dădeau doar 10minute la vizită?

După 7 săptămâni, şi mai multe încercări de a putea ajunge la o soluţie, mi s-a comunicat de către medici ca Lavinia a fost văzută de un psiholog. DUPĂ 7 SĂPTĂMÂNI!

Când am întrebat cum de e posibil şi dacă aveţi în spital un medic dedicat centrului de arşi, mi s-a spus că nu, dar a revenit medicul spitalului din concediu de odihnă.

Domnule manager, dvs ştiţi că medicul psiholog al spitalului a fost în concediu de odihnă timp de 7 săptămâni şi că în acest timp spitalul NU a putut asigura un psiholog pacienţilor?

Ştiţi că, în plus, eu şi unchiul meu, donatori de piele, pacienţi ai spitalului Floreasca, nu am fost văzuţi de un psiholog şi nu a existat nicio discuţie cu un astfel de specialist, deşi se impunea conform procedurilor în ceea ce priveşte donatorii?

6. Când am observat că Laviniei i se administrează 5 antibiotice, deşi ni se spunea că NU AVEM încă rezultatele analizelor bacteriologice (acestea au existat abia în ultima săptămână din iunie şi erau negative iniţial, ele devenind îngrijorătoarea abia la jumătatea lunii iulie) am întrebat la ce ajută o cantitate atât de mare de antibiotic şi ce ni se ascunde, Mi s-a spus, de către medici, ca acestea se dau preventiv, întrucât bacteriile şi infecţiile vor apărea.

L-aş întreba acum pe şeful secţiei, având în vedere toate neregurile semnalate de mine pe parcursul duratei internării Laviniei în spitalul Floreasca, ce măsuri s-au luat pentru a diminua acest risc? Cum e posibil ca azi Lavinia să se afla în poziţia de RISC ŞOC SEPTIC, după ce a contactat în spitalul manageriat de dvs nu doar un Piocianic multirezistent, dar şi o ciupercă atât de periculoasă?

7. La data de 17.07.2025, analizele Laviniei arătau o prezenta în urină a Candidei auris. De ce noi, familia, nu am luat la cunoştinţă despre pericolul ascuns de prezenţa acestei ciuperci? De ce nu s-au recoltat probe şi din plaga, sau dacă s-au recoltat DE CE NU NE-AU FOST COMUNICATE ŞI AU FOST ASCUNSE informaţiile? De ce în biletul de externare eliberat la momentul transferului NU este notată prezenţa acestei ciuperci? S-au luat măsuri pentru a asigura siguranţa celorlalţi pacienţi?

Domnule manager Zidaru, şeful secţiei mi-a spus că eu nu accept ca Lavinia nu mai are resurse.

Ce resurse îi lipseau Laviniei?

Resursele de a lupta cu o bacterie multirezistenta contactată în spital, numită Pseudomonas aeruginosa?

Nu mai avea resurse să se lupte singură, fără tratament adecvat, pentru infectarea cu o ciupercă clasificată în grupul de maximă prioritate (fungi critici), numită Candida auris?

Nu mai avea resurse ptr a se reuşi să fie acoeprita cu piele dup ace aţi luat pielea de pe ea şi de pe noi, familia, şi aceasta a fost distrusă de mizeriile contactate în spital?

Nu mai avea resurse pentru că nu există o bancă de piele şi nu o puteaţi ajuta în niciun fel, dar totuşi spitalul a refuzat să ne de-a dreptul la un transfer într-un centru din afara graniţelor, astfel încât Lavinia să primească o şansă la viaţă?

Domnule manager, revin acum la deviza dvs, cea declarată presei anterior şi care spune că «Fiecare viață este prețioasă». Dacă este adevărat şi vă ghidaţi după acest crez, DE CE LAVINIA A FOST O EXCEPŢIE? De ce VIAŢA EI NU A FOST PREŢIOASĂ?

În urma controalelor recente, după ce am îndrăznit să fac publice detalii despre cele 7 săptămâni în care am interacţionat cu spitalul Floreasca, atât ca pacient, cât şi că aparţinător, s-au descoperit câteva nereguli, printre care şi «produse biocide fără autorizare corespunzătoare» şi «lipsa ventilaţie conformă».

Domnule manager, cum explicaţi faptul că azi Lavinia se lupta cu aceste mizerii contactate în spitalul pe care îl conduceţi, infecţii, bacterii multirezistente, ciuperci ucigaşe, când aţi permis ca ea să fie tratată într-un mediu neadecvat, fără a îi asigura protecţia necesar, fără a îi asigura dreptul la o şansă reală de a se întoarce acasă la familie, la cei 2 copii care o aşteaptă?

De ce, domnule manager, Lavinia nu primeşte formularul S2, pentru a primi îngrijiri medicale decontate, într-un centru de arşi în care “avem de toate” nu este doar o lozica, este o realitate?

De ce azi, 50% dintre pacienţii aflaţi pe secţia Critic al centrului de arşi al spitalului Floreasca sunt infectaţi, de asemenea, cu această ciupercă atât de contagioasă şi clasificată drept o AMENINŢARE PUBLICĂ URGENŢĂ? Nici viaţa lor nu este inclusă între cele care sunt preţioase pentru dumneavoastră?

Cum ne putem încrede că atâta timp cât dvs sunteţi managerul acestui spital şi cât domnul N este şeful secţiei de arşi, pacienţii sunt în siguranţă şi “tratați la cele mai înalte standarde”? Ce măsuri aţi luat sau veţi lua?

În încheiere, vă las mai jos, un paragraf din ce a publicat, în 12 decembrie 2022, Institul Naţional de Sănătate Publică România:

Candida auris este o specie de fungi recent descrisă (prima descriere în anul 2009), care provoacă îngrijorare pe plan global deoarece:

a. Evoluția infecțiilor invazive cu Candida auris este severă (mortalitate de 30-70% chiar la pacienții tratați cu antifungice);

cauzele acestei evoluții sunt:

- rezistența la antifungice (cel mai frecvent la fluconazol, uneori și la amfotericină B și, mai rar, la echinocandine);

- capacitatea patogenică a speciei;

- afectarea cu predilecție a pacienților cu imunodepresii severe, internați în terapie intensivă, de cele mai multe ori colonizați simultan și cu Enterobacterales sau Acinetobacter baumannii rezistente la carbapeneme, care pot genera infecții concomitente amenințătoare de viață.

b. Contagiozitatea este ridicată, ceea ce determină o extindere rapidă a numărului de pacienți colonizați/infectați (focare epidemice) și a spitalelor/regiunilor afectate:

 - Poate coloniza rapid un alt pacient din salon (situație constata chiar după numai patru ore);

- Colonizarea poate persista până la doi ani.

Vă mulţumesc dacă aţi avut timp să citiţi aceste rânduri.

Cu respect şi încredere, pentru schimbările şi măsurile pe care încă mai sper să le puneţi în aplicare, astfel încât deviza dvs să nu fie doar o altă strategie de imagine.

Un pacient, un donator, un aparţinător”, şi-a încheiat femeia scrisoarea.

Reacţia managerului Bogdan Zidaru

La scurt timp după apariţia scrisorii deschise pe reţelele de socializare, managerul Spitalului Floreasca a reacţionat, la rândul său, tot pe Facebook, de pe contul oficial al unităţii medicale.

 „Am citit cu atenție mărturia dvs. despre experiența avută la Spitalul Clinic de Urgență, în care descrieți lipsa de răspuns în timp util, dificultățile în comunicarea cu echipa medicală și lipsa de sprijin într-un moment critic pentru sora dumneavoastră. Mă simt profund îndurerat și tulburat citind cele relatate. În spatele fiecărui cuvânt se simte o suferință reală, iar ca manager al acestei instituții, dar și ca om, nu pot rămâne indiferent”, afirmă Bogdan Zidaru..

„Am inițiat deja o analiză detaliată, cu obiectivul de a înțelege exact ce s-a întâmplat, cine a fost implicat și ce proceduri nu au fost respectate. Această anchetă internă nu este un simplu demers administrativ, ci un proces pe care îl conduc personal, cu seriozitate și responsabilitate. Ne dorim să învățăm din fiecare caz real, nu doar pentru a sancționa eventuale greșeli, ci pentru a transforma sistemic lucrurile care nu funcționează”, o asigură managerul Spitalului Floreasca pe sora pacientei infectate în timpul spitalizării şi îi promite că o va ţine la curent cu rezultatele anchetei.

 „În același timp, vă rog, dacă simțiți că puteți, să îmi transmiteți direct orice alte detalii relevante — știu că această solicitare poate deschide din nou o rană, dar vă asigur că în spatele ei este dorința sinceră de a reconstrui încrederea și de a repara ceea ce poate fi reparat”, a încheiat Bogdan Zidaru.