Produsele „verzi“ prezintă interes şi pe timp de criză
0
Două studii recente arată că, în ciuda recesiunii, consumatorii continuă să fie interesaţi de produsele „eco“. Potrivit studiilor Sustainability in the 2009 Recession şi Green Brands Survey 2009, preluate de site-ul responsabilitate.ro şi citate de Green Report, produsele ecologice sunt asociate cu ideea de reducere a consumului şi de economisire.
Principala barieră pentru achiziţia acestui tip de produse o constituie perspectiva asupra preţului, perceput în general ca fiind mai mare decât cel al produselor convenţionale.
Studiile arată că tot mai mulţi consumatori ţin cont de impactul asupra mediului pe care îl au produsele cumpărate. Totodată, cei intervievaţi declară că, după recesiune, vor acorda o şi mai mare atenţie produselor „eco“. Această intenţie se manifestă cu predilecţie în statele în curs de dezvoltare, precum China, India sau Brazilia, unde 70% din consumatori au de gând să suplimenteze bugetul pentru achiziţiile „verzi“.
Ponderea consumatorilor din ţări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa sau Germania care îşi exprimă intenţia în acest sens este de 40%. La întrebarea „Care sunt cele mai mari obstacole ce stau în calea achiziţionării de produse şi servicii ecologice?“, majoritatea respondenţilor au plasat pe primul loc preţul. Pe locul al doilea este menţionată oferta limitată de astfel de produse, disponibilă pe piaţă.
Cele două studii pot fi citite aici şi aici.























































