Povara suferinţei - aruncată asupra animalelor

Dr. Beatrice IoanDr. Vasile AstărăstoaeIaşi

Viaţa copilului vs drepturile babuinului
Pentru a creşte disponibilul de organe pentru transplant se încearcă dezvoltarea unei resurse alternative: xenotransplantul. Acesta reprezintă transplantarea unui organ sau ţesut recoltate de la altă specie la om. Xenogrefele vor deveni, poate, o sursă majoră de organe, dar vor ridica probleme etice suplimentare. Cazul Baby Fae a zguduit însă opinia publică şi comunitatea ştiinţifică. Cei mai revoltaţi s-au arătat apărătorii drepturilor animalelor, care au apreciat evenimentul drept "senzaţionalism medical", realizat pe seama unui copil şi a unui babuin. Ei au considerat că viaţa lui Fae nu este mai valoroasă decât a animalului, că orice fiinţă are dreptul la viaţă, iar medicii au încălcat dreptul babuinului de a fi tratat cu respect. Un reprezentant de la biroul naţional al Societăţii Umane din Washington întreba dacă "este potrivit să aruncăm pe animale povara suferinţelor noastre şi ale celor dragi".

Fiinţele umane, deasupra celor subumane
Argumentele care au susţinut efectuarea xenotransplantului au venit din lumea medicală, dar şi din rândul opiniei publice. Dr. James Hardy, cel care a efectuat primul transplant de inimă de la primate, susţinea că "... suntem martorii istoriei medicinei cu fiecare zi trăită de acest copil". Directorul Centrului de Bioetică Creştină al Universităţii Loma Linda a arătat că "...întotdeauna vom plasa fiinţele umane deasupra celor subumane, mai ales în situaţia în care oamenii pot fi salvaţi de animale. Aşa este istoria omenirii de la începuturile ei". Dr. Bailey a comentat evoluţia nefirească a unei "societăţi de lux" care ar trebui să protejeze şi drepturile animalelor. Problema etică rămâne: a fost pe deplin informat şi valid consimţământul. Nu este clar dacă părinţii fetiţei au acceptat această opţiune terapeutică în mod liber sau decizia lor a fost influenţată major de faptul că fetiţa era pe moarte.

Terapie sau experiment?
Pe de altă parte ne întrebăm dacă această procedură a avut scop terapeutic sau experimental. Fae a fost pacient sau subiectul unui experiment? Obiecţia majoră în acest caz nu a fost că s-a încercat o operaţie riscantă, ci faptul că s-a folosit un nou-născut incapabil de a-şi da consimţământul. Motivaţia a fost însă evitarea rejetului de grefă, apreciind că un copil la naştere are un sistem imun mai puţin dezvoltat decât un adult. S-a ridicat întrebarea dacă doctorul nu ar fi trebuit să caute un cord uman. Astfel de inimi sunt însă aproape imposibil de găsit la o vârstă atât de mică, pentru că definirea criteriilor de moarte cerebrală este problematică în perioada neonatală. Intervenţia chirurgicală de pionierat nu a fost supusă rigorilor analizei etice. Un aspect etic rar menţionat în acest caz a fost partea financiară. Părinţii fetiţei erau extrem de săraci, fără asigurare medicală şi fără alte resurse financiare. Costul unui transplant la vremea respectivă era de 100.000 USD. Transplantul a fost realizat gratis. Ne întrebăm atunci dacă xenotransplantarea a fost singura şansă a acestui copil nu pe motive medicale, ci din cauza realităţii economice.