Ministerul Sanatatii vrea sa simplifice procedurile birocratice pentru tratamentul in strainatate | adevarul.ro

Ministerul Sanatatii vrea sa simplifice procedurile birocratice pentru tratamentul in strainatate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Bolnavii care au nevoie de tratament in strainatate isi vor putea intocmi actele de plecare in termen de o luna. Cazul baietelului mort in Israel pentru ca nu a mai apucat operatia salvatoare a

Bolnavii care au nevoie de tratament in strainatate isi vor putea intocmi actele de plecare in termen de o luna. Cazul baietelului mort in Israel pentru ca nu a mai apucat operatia salvatoare a determinat Ministerul Sanatatii sa propuna simplificarea procedurii de avizare a dosarelor si sa aplice sanctiuni pentru nerespectrea termenelor stabilite. Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, Directia de sanatate publica va intocmi documentatia medicala necesara in 7 zile de la inregistrarea cererii bolnavului. Comisia de specialitate teritoriala va avea obligativitatea de a comunica in scris concluziile sale in 14 zile de la examinarea bolnavului. Nerespectarea acestui termen atrage dupa sine sanctiuni la nivel administrativ, civil sau penal. Pe baza datelor existente, i se va prezenta bolnavului o lista cu clinicile recomandate ca avand cele mai mici costuri, dar si cele mai bune rezultate medicale. In cazul in care numarul solicitarilor de plecare pentru tratament in strainatate va depasi fondurile alocate, aprobarea finantarii tratamentului va fi facuta dupa urmatoarele criterii: riscul vital legat de evolutia bolii; beneficiul estimat pentru bolnav si varsta pacientului. Banii sunt alocati acestui program din bugetul Ministerului Sanatatii si nu depasesc 17 miliarde de lei, anual. In 2003, au plecat deja la tratament 27 de persoane (in special pacienti cu leucemie si afectiuni neurochirurgicale). Alte 40 de persoane asteapta o suplimentare a fondurilor. Proiectul este accesibil pe Internet (www.ms.ro), iar autoritatile asteapta propuneri, timp de o luna, dupa care vor modifica legislatia.

Top articole

Partenerii noștri