Medicii nu mai au voie să promoveze informaţii fără bază ştiinţifică pe reţelele sociale. Ce prevede noul Cod de Deontologie
0Codul de Deontologie Medicală adoptat de Colegiul Medicilor interzice promovarea informațiilor pseudoștiințifice, stabilește norme pentru utilizarea inteligenței artificiale în actul medical și dreptul pacientului la o a doua opinie profesională.

Adunarea Generală Naţională a Colegiului Medicilor din România (CMR) a adoptat noul Cod de Deontologie Medicală, un document care redefinește cadrul etic și profesional al practicii medicale.Codul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026 și aduce reglementări moderne privind telemedicina, utilizarea rețelelor sociale și limitele inteligenței artificiale în activitatea medicală.
„Noul Cod a fost actualizat şi adaptat în concordanţă cu standardele europene, prevederile legislative actuale şi evoluţia medicinei, pentru a răspunde noilor provocări din practica medicală, dar şi pentru a consolida respectul pentru pacienţi, respectul pentru medici şi încrederea publică în profesia medicală”, a anunţat CMR, luni, într-un comunicat de presă, distribuit pe pagina sa de Facebook.
Medicină bazată pe dovezi
În contextul în care în mediul online diferiţi medici au promovat recomandări sau opinii fără nicio dovadă ştiinţifică, scopul principal al noului Cod este protejarea pacientului și întărirea încrederii publice în profesia medicală.
„Noul Cod de Deontologie Medicală aduce în atenţie principiul medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice”, se precizează în document.
Astfel, „medicii au obligaţia de a respecta principiul medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice, precum şi de a promova opinii şi mesaje medicale fundamentate pe dovezi ştiinţifice, pe adevăr ştiinţific verificabil, general acceptate şi susţinute de comunitatea medicală academică modernă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limitele specialităţii şi competenţelor medicale deţinute”.
De asemenea, Codul stabilește clar că medicii nu pot folosi autoritatea profesională pentru a acredita informaţii pseudoştiinţifice.
„Astfel, constituie fapte nedeontologice folosirea autorităţii profesionale a medicului pentru a acredita informaţii neverificate, pseudoştiinţifice ori contrare cunoştinţelor medicale actuale, nefundamentate pe dovezi ştiinţifice sau pe adevăr ştiinţific verificabil, cu potenţial de a afecta sănătatea publică”, se subliniază comunicatul CMR.
Relaţia medic - pacient
De asemenea, noul cod reafirmă independenţa profesională a medicului, principiul conform căruia nicio decizie administrativă sau economică nu poate prevala asupra standardelor medicale sau siguranţei pacientului.
„Relaţia medic-pacient este exclusiv profesională şi are la bază competenţa medicului şi respectarea de către pacient a recomandărilor medicale în urma consimţământului informat. Totodată, medicul curant are datoria de a respecta dreptul pacientului la o a doua opinie medicală”, precizează CMR.
Documentul reaminteşte, totodată, obligația medicilor de a asigura îngrijiri terminale și paliative pacienților aflați la finalul vieții, „fără discriminare pe criterii de vârstă, de diagnostic şi prognostic infaust, în conformitate cu prevederile Ghidului Consiliului European privind îngrijirile la sfârşitul vieţii şi legislaţia în vigoare”.
Reguli clare pentru comunicarea publică și rețelele sociale
Noul Cod reglementează strict modul în care medicii comunică în spațiul public și utilizarea rețelelor sociale, pentru a proteja imaginea profesiei.
„Informaţiile transmise în spaţiul public trebuie să fie corecte, verificabile şi neutre, eliminând promisiunile, comparaţiile sau orice formă de publicitate care ar putea afecta demnitatea profesiei. În acelaşi timp, sunt clarificate canalele de comunicare acceptate şi se stabilesc norme de responsabilitate pentru utilizarea reţelelor sociale”, precizează Colegiul Medicilor.
Codul interzice, totodată, denigrarea colegilor și impune ca eventualele divergențe profesionale să fie soluționate prin procedura de conciliere în cadrul comisiilor de litigii ale Colegiilor teritoriale.
Telemedicina și inteligența artificială
Pentru prima dată, documentul definește clar telemedicina și modul etic de utilizare a acesteia, insistând asupra confidențialității datelor și consimțământului informat al pacientului.
Totodată, Codul stabilește limitele inteligenţei artificiale (AI) în medicină: aceasta poate fi folosită doar ca instrument auxiliar, fără a substitui raţionamentul clinic și decizia medicului.
Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, a subliniat că documentul reprezintă un pas important în modernizarea instituției și în reconsolidarea rolului CMR în sistemul de sănătate.
„Noul Cod de Deontologie Medicală este un cod al respectului – faţă de pacient, faţă de colegi şi faţă de profesia medicală. Este un instrument modern, adaptat medicinei de astăzi, care, în acelaşi timp, apără demnitatea medicului şi protejează pacientul. Prin acest Cod, Colegiul Medicilor din România reafirmă că etica este fundamentul încrederii dintre medic şi societate”, a subliniat ea.
De când devine obligatoriu
Noul Cod de Deontologie va fi publicat în Monitorul Oficial și va deveni obligatoriu, de la 1 ianuarie 2026, pentru toți medicii membri ai CMR, precum și pentru cei care exercită temporar sau ocazional profesia în România.
Documentul aduce, în plus, prevederi privind transparența, raportarea conflictelor de interese și specializarea continuă, marcând una dintre cele mai importante actualizări etice ale profesiei medicale din ultimii ani.























































