Maxim, tatăl dosarelor de cadre

ziarist în anii "50. Omul care te putea ridica sau coborî la un simplu semn. Omul care nu putea fi ocolit, dincolo de care nu se putea trece. Cât priveşte bucătăria dosarului de cadre, vă vom

ziarist în anii "50. Omul care te putea ridica sau coborî la un simplu semn. Omul care nu putea fi ocolit, dincolo de care nu se putea trece. Cât priveşte bucătăria dosarului de cadre, vă vom dezvălui azi câteva referinţe "de bine" şi "de rău", din dosarele unor personaje celebre: jurnalistul şi omul de televiziune Eugen Madric şi poetul Dan Deşliu. Ambii, într-un fel, fără ştiinţa lor, victime ale politicii/poliţiei de cadre, practicate în anii "50. Ambii, din păcate, duşi în lumea umbrelor.
Dosarul mogulului dosarelor: cazul "Maxim"
Am ajuns, deci, cu serialul nostru şi la Maxim. Victor Maxim, alias Lemos, temutul şef al cadrelor din anii "50. Unul dintre cei trei membri ai faimoasei troici: "Toma-Maxim-Brucan". Un adevărat mogul al Cadrelor. Un mogul roşu.

"Am fost arestat, cercetat şi confruntat. N-am recunoscut nimic şi pe nimeni"
Spre deosebire de fostul redactor-şef Sorin Toma căruia, deşi i-am găsit dosarul, o imagine edificatoare despre el nu am putut să-i construim decât din alte dosare şi, în special, din cel al mamei sale, Sidy Toma, în cazul lui Victor Maxim, fostul şef al cadrelor, am găsit dosarul său aproape intact. Pe dosarul de cadre al şefului cadrelor, un dosar cu pagini îngălbenite de vreme - cândva alb - scrie în două culori: V. Maxim (Lemos), cu cerneală, şi Maxim Victor (Lemos), cu creionul. Două sunt piesele importante ale dosarului Maxim: autobiografia şi un set de mai multe răspunsuri la unele întrebări puse, în 1959, de redactorul-şef de atunci, Sorin Toma. În autobiografia de la dosar, scrisă de mână şi datată 14 lll 1966, Maxim povesteşte cum s-a născut, în 1920, în oraşul Botoşani, cum "începând din 1935 şi până la 23 august 1944 a avut "legătură organizată cu mişcarea muncitorească ilegală", cum a început să cotizeze la faimosul "Ajutor Roşu" (al evreilor) şi cum, din 1936, a "făcut parte din diferite celule UTC". Maxim subliniază, la un moment dat, cu mult patetism, câteva episoade dramatice, crâncene ale vieţii sale: "În toamna anului 1940, în urma căderii legăturii mele superioare, am fost arestat, cercetat şi confruntat. N-am recunoscut nimic şi pe nimeni. Am fost condamnat de Curtea Marţială a Armatei a ll-a din Bacău la 2 luni închisoare, pe care le-am executat la Botoşani (...) În 1941, cu două săptămâni înainte de începerea războiului antisovietic, am fost din nou arestat, în baza cazierului de la Siguranţă şi internat în lagărele de internaţi politici antifascişti de la Tg. Jiu, Vapniarca, Grosulovo (n.r. - două localităţi din Transnistria) şi din nou Tg. Jiu. La 23 august 1944, odată cu ceilalţi internaţi politici, am fost şi eu eliberat (...) La 14 iulie 1945 am primit carnetul de membru PCR".
Maxim povesteşte în autobiografia sa şi despre modul cum a ajuns la Scânteia şi cum a fost uns şef al Cadrelor. "Din octombrie 1947 lucrez la Scânteia (...) Cu prilejul verificărilor membrilor de partid, am făcut parte din subcomisia de verificare a membrilor de partid din org. de bază a redacţiei. Din 1950 februarie, după o prealabilă verificare a secţiei de cadre a CC al PCR, am fost numit în funcţia de şef al secţiei de cadre a Scânteii, pe care o îndeplinesc şi în prezent". În aceeaşi autobiografie-autodenunţ, redactată de altfel după şablonul "poliţiei de cadre", şeful cadriştilor scânteişti spune tot ce se poate spune despre familia sa: părinţi (Samuel, fost "mic negustor de var" şi Rebeca Moscovici), fraţi (un frate şi o soră, plecată în Israel), soţia, rude ale soţiei. Maxim nu a iertat pe nimeni. Evident, conştient de faptul că, atunci când e vorba de celelalte cadre pe care el le verifica, adevărul trebuia spus până la capăt, pe principiul că de Adevăr (şi de cei de la cadre) nu te poţi ascunde.

Seful cadrelor de la Scânteia avea tatămic burghez şi rude în străinătate. Dar cui îi păsa?!
În chestionarul Toma, care datează din 23 septembrie 1959, şeful cadrelor Scânteia, V. Maxim, a ţinut să lămurească două mari probleme: originea sa socială şi legăturile sale, în trecut, cu partidul. E de menţionat tonul patetic şi, totodată, parcă de dezvinovăţire, pe care-l abordează şeful cadrelor, posesor al unui trecut nu tocmai standard pentru înalta sa funcţie în ierarhia cadrelor de partid (practic al doilea om după şeful cadrelor CC).
"Originea mea socială este mic burgheză. După primul război mondial, tatăl meu a fost lucrător croitor. Ulterior şi-a deschis o mică prăvălie de var. Pentru a se menţine, neavând capital, a făcut împrumut la o bancă şi la diferiţi cămătari. (...) Situaţia grea materială a familiei mele se poate vedea şi din faptul că tatăl meu căra singur sacii de la depozitul angrosistului său de la cotiugă (...) Subliniez că familia mea nu a avut niciodată o situaţie materială bună şi nevoile au avut permanent culcuş în casa noastră. De aceea, de la venirea mea din lagărul de la Tg. Jiu am căutat să-mi iau servici pentru a-mi ajuta familia...", spune Maxim despre originea sa socială. Cu privire la trecutul său de ilegalist, Maxim precizează în chestionarul-confesionar, printre altele: "În 1938/'39, am scris împreun cu tov. B. Fucs (azi la MAI) un manifest. În 1939, am avut legătură organizată cu tov. Sin Simca Martin (lt.-col. Niculescu din Miliţia Capitalei). Lui îi vărsam cotizaţiile strânse pentru Ajutorul Roşu, de la el primeam broşuri, ziare (ex. ziarul "Moldova Roşie"), instrucţiuni. În toamna anului 1940, în urma unei căderi, SS Martin a fost arestat şi - printre alţii - m-a declarat şi pe mine. Am fost arestat. La confruntare n-am recunoscut nimic şi pe nimeni. Am fost condamnat de Curtea marţială (...) Maxim, alias Lemos, indică o serie de nume grele şi mai puţin grele, ştiute şi mai puţin ştiute de tovarăşi ilegalişti (majoritatea evrei), spre a se lua referinţe. Spre a fi verificat. La dosarul Maxim nu există nici o referinţă. Cine să-l verifice pe şeful Cadrelor, pe temutul Lemos-Maxim? El putea să aibă tată mic burghez şi rude într-o ţară capitalistă (Israel). Cine să pună întrebări? Cine să dea răspunsuri? Nu-i aşa, "Cine să-i judece pe judecători"?

"Referinţe bune", "referinţe proaste" în dosarele Mandric şi Deşliu
Completăm azi capitolul "referinţe", din reţetarul "dosarului de cadre", cu două exemple de referinţe, "de bine" şi "de rău", desprinse din dosarele a două personalităţi marcante ale presei şi literaturii anilor "50'-60: dosarul Eugen Mandric (jurnalist şi om de televiziune) şi dosarul Dan Deşliu (poet proletcultist în anii "50, şi, în anii "80, disident din grupul din care a făcut parte şi inginerul-poet, ucis de Securitate, Gheorghe Ursu). Dosarul Mandric abundă în referinţe atipice. Ele sunt fie sub forma unor delaţiuni în toată regula, intitulate simplu: "notă/note" sau sub forma unor însemnări de mână scrise parcă pe genunchi de cadristul responsabil de dosar. Cele mai multe dintre aceste referinţe "pe genunchi" despre Mandric şi rudele sale din Fălticeni sunt "de bine". Într-una dintre notele despre Mandric, semnată Z. Chiţu, se spune: "În 1956, cu două săptămâni înaintea evenimentelor din Ungaria, a colportat în oraş o serie de ştiri cu privire la cercul Petofi, la libertate, într-un restaurant împreună cu tatăl său şi cu alţi cetăţeni dubioşi". Dan Deşliu are la dosarul său numeroase referinţe şi caracterizări. Cele mai multe de la personalităţi culturale ale vremii: compozitorul-poet Marcel Breslaşu, scriitorul şi filosoful Mircea Floria şi mulţi alţii. Majoritatea îi lăudau talentul lui Deşliu, dar îi criticau apucăturile boeme. "Unele inconsecvenţe sentimentale - datorită vârstei sale crude şi unei educaţii incomplete (cred că şi-a pierdut mama pe când era foarte mic) i-au făcut o reputaţie de neseriozitate" (Marcel Breslaşu). "După 1947 şi până azi (nr - februarie 1950), m'am întâlnit adeseori cu tov. Deşliu, având prilejul să constat că s-a legat tot mai mult şi mai adânc de lupta clasei Muncitoare (...) Totuşi, am făcut rezervă asupra unui fapt pe care însă nu l-am constatat personal, ci îl ştiu din auzite: acela că Dan Deşliu ar fi obişnuit să consume alcool în proporţii superioare celor normale" (Anatol Vieru); "Este inteligent şi asimilează ce citeşte. Din punct de vedere moral, lasă de asemeni de dorit. Este afemeiat (...ca poet are foarte mult talent, dar păcat că este hoţ, beţiv şi afemeiat)" (Mircea Floria); "Nu prea studiază marxism-leninismul (...) Nu duce o viaţă de partid regulată - cu toate că e doritor de aşa ceva" (Silviu Brucan).

Nu rataţi
Mâine, capitolul "Fişa de apreciere" şi un alt personaj celebru de la Scânteia sub lupa "dosarelor de cadre", sub lupa Adevărului! În curând, dosarul cel mai aşteptat, dosarul celui mai faimos scânteist.