Trump amenință că va declara Strâmtoarea Ormuz „teritoriu al Statelor Unite”: „Nicio navă nu trece decât dacă vrem noi” | adevarul.ro

Trump amenință că va declara Strâmtoarea Ormuz „teritoriu al Statelor Unite”: „Nicio navă nu trece decât dacă vrem noi”

Război în Orientul Mijlociu
Publicat:
0
1 live

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat vineri, 14 august, că va declara Strâmtoarea Ormuz „teritoriu al Statelor Unite”, în contextul conflictului cu Iranul și al blocadei impuse de Washington. Trump susține că măsura ar putea fi luată „destul de curând”, după ceea ce el consideră a fi înfrângerea Iranului.

Donald Trump continuă să amenințe Iranul. FOTO: Profimedia
Donald Trump continuă să amenințe Iranul. FOTO: Profimedia

„Nicio navă nu trece decât dacă vrem noi”, a declarat liderul de la Casa Albă, făcând referire la controlul pe care Statele Unite îl exercită în prezent asupra traficului maritim prin această zonă, relatează The Guardian.

Strâmtoarea Ormuz, situată între Iran și Oman, este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul de energie. În mod normal, prin această zonă trece aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol transportată pe mare, ceea ce face ca orice perturbare a traficului să aibă efecte importante asupra piețelor internaționale.

Iranul respinge amenințările lui Trump

Teheranul a reacționat rapid la declarațiile președintelui american. Kazem Gharibabadi, ministrul adjunct de Externe al Iranului, a transmis că țara sa nu va fi intimidată de amenințările sau demonstrațiile de forță ale Statelor Unite.

Oficialul iranian a susținut că decizia privind deschiderea sau închiderea Strâmtorii Ormuz poate fi luată doar sub autoritatea Iranului, respingând astfel afirmațiile lui Trump privind controlul american asupra rutei maritime.

Președintele SUA a afirmat și la începutul acestei săptămâni că Washingtonul deține „controlul total” asupra strâmtorii și a sugerat că Statele Unite ar putea păstra acest control. În luna iulie, Trump afirmase că SUA „preiau” Strâmtoarea Ormuz și discutase inclusiv despre posibilitatea ca statele care beneficiază de securizarea rutei să plătească taxe sau alte forme de compensație.

Negocierile dintre SUA și Iran, în impas

Declarațiile lui Trump vin într-un moment în care negocierile pentru încheierea războiului cu Iranul sunt blocate. Statele Unite au încercat în ultimele luni să crească presiunea economică asupra Teheranului prin blocarea transporturilor maritime și a porturilor iraniene.

Administrația Trump susține că Iranul a fost înfrânt și că autoritățile de la Teheran încearcă să ajungă la un acord. Iranul respinge însă cererile Washingtonului și a transmis că nu va redeschide complet Strâmtoarea Ormuz până când Statele Unite nu își schimbă politica, nu compensează pagubele provocate de război, nu ridică sancțiunile și nu deblochează activele iraniene înghețate.

Conflictul și restricțiile privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz au avut deja efecte asupra piețelor energetice. Prețurile carburanților au crescut după izbucnirea războiului, iar Donald Trump susține că aceste costuri sunt necesare pentru a împiedica Iranul să obțină o armă nucleară.

„Nu-mi voi cere niciodată scuze”, a declarat președintele american, insistând că deciziile luate de administrația sa au fost corecte. Trump a descris Iranul drept principalul stat sponsor al terorismului și a reafirmat că obiectivul Washingtonului este să împiedice Teheranul să dezvolte o armă nucleară.

Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele mize ale conflictului

Controlul asupra Strâmtorii Ormuz a devenit una dintre principalele mize ale conflictului dintre Statele Unite și Iran. Trump a cerut în ultimele luni sprijinul aliaților pentru securizarea rutei maritime și a criticat statele care au refuzat să se implice.

La începutul lunii aprilie, liderul de la Casa Albă amenințase chiar că ar putea opri livrările de arme către Ucraina dacă statele europene nu contribuie la apărarea Strâmtorii Ormuz.

Iranul continuă să susțină că Statele Unite nu au dreptul să decidă viitorul acestei rute maritime și condiționează redeschiderea completă a strâmtorii de concesii majore din partea Washingtonului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite