Hipnoza ne eliberează de tensiunile care îmbolnăvesc
0
În starea de relaxare profundă indusă de hipnoză, terapeutul te poate ajuta să te laşi de fumat, să scapi de fobii, de ticuri, de dureri şi chiar de boli precum alergiile, astmul şi problemele gastrice şi intestinale.
În ciuda faptului că este privită cu suspiciune şi cu rezervă sau etichetată drept o tehnică ocultă, hipnoza se practică tot mai des în cabinetele psihoterapeuţilor, mai ales în cele din Occident şi chiar în spitale. Procedura se practică şi în România, dar deocamdată nu este la fel de populară. Prin hipnoză, au observat specialiştii de-a lungul timpului, poate fi îmbunătăţită nu doar starea psihică, ci şi cea fizică.
Cum funcţionează
Hipnoza nu înseamnă somn, dar nici veghe, ci mai degrabă o transă sau o stare alterată a conştientului. Ea este indusă fie prin concentrarea asupra unui obiect care se mişcă ritmat înainte şi înapoi (cum ar fi pendulul), fie prin repetarea unui cuvânt. În acea stare de transă, o persoană îşi „goleşte" mintea de gândurile personale şi devine receptivă la sugestiile hipnotizatorului. Aceasta nu înseamnă însă că terapeutul ne poate controla după bunul plac şi că vom urma orbeşte indicaţiile sale. Sub transa hipnotică, deţinem în continuare liberul arbitru. Prin sugestie, hipnotizatorul ne poate ajuta să ne modificăm percepţii, comportamente, senzaţii şi emoţii. Odată cu schimbările induse la nivel psihic, este facilitată vindecarea diferitelor boli.
Poate «şterge» fobiile şi depresia
Ştim din filme că, sub îndrumarea unui specialist în hipnoză, putem „călători" în vremurile copilăriei şi putem aduce la suprafaţă amintiri reprimate. În opinia celor care practică această terapie, majoritatea suferinţelor de natură psihică îşi au originea în această etapă a vieţii (dar şi mai târziu), iar scoaterea la lumină a unor amintiri poate ajuta o persoană să conştientizeze problema cu care se confruntă. În acest mod, ea va reuşi să elibereze tensiunea nervoasă acumulată şi să se vindece. De exemplu, o traumă din copilărie poate genera o multitudine de tulburări psihice la vârste adulte: anxietate, depresie, fobii, atacuri de panică, psihoze sau ticuri. Prin intermediul hipnozei pot fi cel puţin atenuate şi chiar tratate toate aceste probleme.
Un altfel de anestezic
În 1837, James Esdale, un chirurg scoţian, opera pacienţi în India folosind hipnoza pe post de anestezic. Din scepticism sau din lipsă de terapeuţi, metoda nu a devenit populară la scară largă, dar psihologii cu specializare în hipnoză folosesc şi astăzi procedura pentru atenuarea durerilor. Potrivit unei teorii, o mare parte din dureri, ca de altfel cele mai multe boli de natură fizică, sunt urmarea acumulării tensiunilor zilnice, frustrărilor şi stresului. Subconştientul nostru generează durerea sau boala ca pe un mecanism de evitare a acestor tensiuni. Confruntarea cu sentimentele reprimate, posibilă cu ajutorul hipnozei, duce la eliberarea durerii şi la atenuarea suferinţelor fizice de orice fel. Terapeuţii spun că procedura poate „trata" migrenele, sciatica, fibromialgia, durerile de picioare, tendinitele şi multe alte tipuri de dureri.
Face travaliul mai uşor
Pornind de la acelaşi principiu, hipnoza este utilizată ca terapie pentru multe alte suferinţe fizice, cum ar fi afecţiunile gastrointestinale, astmul, alergiile, bolile pielii. Mai mult, hipnoza poate fi şi este utilizată în unele ţări chiar în timpul travaliului. Datorită stării de relaxare pe care o induce, gravida îşi poate controla mai bine ritmul respiraţiei şi contracţia muşchilor. În plus, cu ajutorul hipnozei, durerea devine mai suportabilă şi, prin efectul calmant pe care-l are asupra gravidei, se diminuează şi stresul bebeluşului din timpul naşterii. Procedura este recomandată cu precădere femeilor care se tem de naştere şi care sunt foarte încordate din această cauză.
Te scapă de vicii'
O persoană care intră în „jocul" psihoterapeutului specialist în hipnoză poate chiar să renunţe la unele obiceiuri nocive şi să adopte altele sănătoase. Cu ajutorul hipnozei, fumătorii, de exemplu, pot atenua stresul care le generează dorinţa de a fuma, iar hipnotizatorul le poate modifica percepţiile vizavi de fumat.
Specialistul nostru
Laura M. Ştefan
psihoterapeut specialist în relaxare şi hipnoză eriksoniană
Scopul hipnozei este de a creşte încrederea în sine şi autocontrolul şi de a realiza o detensionare musculară şi nervoasă, având ca efect un repaus cât mai eficient. Relaxarea permite eliberarea creierului de surplusul de excitare care împiedică funcţionarea eficientă a mecanismelor atenţiei, memoriei şi ale concentrării, precum şi ale capacităţilor de decizie şi de selecţie. De asemenea, prin hipnoză se poate creşte rezistenţa la stres a organismului sau se pot diminua efectele negative ale acestuia dacă deja s-a instalat. Efectele hipnozei se răsfrâng şi în plan fiziologic. S-a constatat că ea poate reduce nivelul glicemiei, al colesterolului „rău" şi pe cel al iodului protidic, poate normaliza formula sangvină şi poate regla metabolismul bazal.
Ineficient
Unii oameni nu răspund la hipnoză la fel de bine ca alţii.