Cristi Dulca revine pe banca tehnică: a fost prezentat în funcția de antrenor principal
0Cristi Dulca (53 de ani), fost internațional român și selecționer al naționalei feminine, revine pe banca tehnică! Tehnicianul a fost prezentat oficial astăzi ca antrenor principal al echipei feminine a Universității Cluj, formație aflată pe primul loc în Seria 1 din Liga a 3-a.

Dulca, care era liber de contract după despărțirea de naționala României în martie 2024, îi înlocuiește pe Stelian Gherman și Marius Feșnic, cei care au condus echipa în prima parte a sezonului.
Anunțul oficial al clubului Universitatea Cluj
Clubul din Cluj a confirmat numirea lui Cristi Dulca în poziția de antrenor principal printr-un comunicat postat pe canalele oficiale.
„Cristian Dulca (53 de ani) preia postul de antrenor principal al echipei feminine de la cuplul Stelian Gherman - Marius Feșnic. Clubul nostru le mulțumește celor doi pentru rezultatele obținute în acest început de sezon.
Studentele se află pe primul loc al Seriei 1 din Liga a 3-a după 9 etape și sunt calificate în turul al treilea al Cupei României.
În fotbalul feminin, Cristian Dulca are o experiență de trei ani, timp în care a pregătit Naționala României, între 2021 și 2024”, se arată în comunicatul oficial al Universității Cluj.
Dulca, revenire la clubul unde a făcut primii pași în antrenorat
Pentru Cristi Dulca, aceasta este a doua experiență pe banca unei echipe feminine, după mandatul de selecționer al naționalei României. La masculin, cariera lui de antrenor a inclus echipe precum U Cluj, Gaz Metan Mediaș, FC Vaslui, Delta Tulcea, Luceafărul Oradea, Șirineasa și reprezentativa U21 a României.
Fostul fundaș central are o legătură specială cu Clujul: aici și-a început cariera de jucător, purtând tricoul celor de la CFR Cluj și mai târziu pe cel al Universității, formație la care revine acum într-o nouă postură.
De-a lungul carierei, Cristi Dulca a evoluat și pentru Gloria Bistrița, Rapid București, Pohang Steelers (Coreea de Sud), Ceahlăul Piatra Neamț, Gaz Metan Mediaș și Honvéd Budapesta, adunând și 6 selecții în echipa națională a României.
U Cluj domină Liga a 3-a
Formația feminină a Universității Cluj traversează un moment excelent. Este lider în Seria 1 din Liga a 3-a, după 9 etape, și are deja asigurată calificarea în turul al treilea al Cupei României.























































