Fă-ţi timp pentru tine! Graba îngraşă şi îmbolnăveşte
0Lipsa de timp ne determină să mâncăm în fugă, să ţinem diete drastice ca să slăbim rapid şi să luăm medicamente puternice ca să scăpăm imediat de simptomele supărătoare, pentru a ne continua viaţa pe repede înainte.
Dimineaţa ne cumpărăm un produs de patiserie pe care îl mâncăm în grabă pe drum, în staţia de autobuz sau de metrou, luăm prânzul în faţa calculatorului, iar cina la televizor, tot în grabă.
Studiile arată că dacă mănânci prea repede şi nu acorzi importanţa cuvenită celor trei mese zilnice îţi triplezi riscurile de a deveni supraponderal sau chiar obez. Explicaţia specialiştilor este că, atunci când mâncăm prea repede, riscăm să consumăm mai mult decât avem nevoie. Asta pentru că organismul are nevoie de aproximativ 20 de minute pentru a conştientiza că s-a săturat (aţât îi ia creierului să transmită semnale de saţietate în corp).
În plus, dacă mâncăm pe fugă, nici măcar bolul alimentar nu se formează corect. Cu cât mestecăm mai puţin, cu atât saliva are mai puţin timp la dispoziţie pentru a face mâncarea uşor de digerat.
De asemenea, statisticile arată că majoritatea persoanelor care au puţin timp la dispoziţie pentru a lua masa preferă alimentele de tip fast-food care reduc considerabil nivelul de energie la serviciu, productivitatea şi, pe termen lung, scurtează viaţa. Aceste alimente ne îngraşă şi ne îmbolnăvesc de boli cardiovasculare, de diabet sau chiar de cancer.
Bronz pe fugă, cancer de piele
Pentru că vor să le găsească vara deja bronzate, multe persoane merg de pe-acum la solar. Dar chiar şi vara, pentru nu au prea mult timp ca să petreacă un concediu întreg la mare, astfel încât să se bronzeze treptat şi doar în intervalele orare recomandate de specialişti, mulţi aleg fie să-şi expună la soare pielea neprotejată cu creme cu factor UV o zi întreagă, fie să meargă la solar.
Ambele obiceiuri sunt extrem de riscante pentru sănătate, atrag atenţia specialiştii, deoarece ne predispun la cea mai gravă formă a cancerului de piele şi anume la melanom malign.
Slăbitul rapid duce la dezechilibre
Dietele drastice care presupun restricţionarea anumitor tipuri de alimente, reducerea sub limita recomandată a numărului de calorii sau chiar înfometarea cu scopul de a slăbi mult într-un timp scurt sunt şi extrem de periculoase pentru sănătate, şi ineficiente pe termen lung, avertizează nutriţioniştii.
Explicaţia este că, urmând o dietă restrictivă, ne privăm de anumite vitamine şi minerale esenţiale pentru menţinerea sănătăţii. Specialiştii spun că pentru a slăbi sănătos trebuie să dăm jos cel mult trei kilograme pe lună.
Mai puţin timp pentru orice
- Copiii consumă cu 300% mai multe alimente de tip fast-food astăzi decât în anii ’70.
- Spălatul pe dinţi durează, în medie, 30 de secunde, în loc de două minute, cum recomandă medicii.
- Familiile care iau masa împreună cel puţin o dată pe zi sunt cu aproape o treime mai puţine în prezent.
- Dormim cu aproximativ 90 de minute mai puţin decât dormeau străbunicii noştri.