Epilarea laser, "aproape" definitivă

Dr. Mihaela LeventerMedic primar dermatolog

de sistem, tratamentul este sigur şi urmat de succes. În cursul terapiei trebuie ţinut cont de culoarea părului, de grosimea, densitatea şi adâncimea lui, de ritmul apariţiei fazei de creştere, dar şi de culoarea pielii şi anumite aspecte genetice sau de patologie conexă. Pigmentul din firul de păr atrage lumina, iar energia este transmisă pe tulpina pilară ca pe un paratrăsnet spre rădăcină, unde se produce o implozie fototermică. În bulbul firului de păr se degajă brusc căldura generată de lumină. În felul acesta, rădăcina este distrusă, dar tulpina firului de păr rămâne intactă şi încastrată în piele. Ea se elimină după două săptămâni odată cu exfolierea celulelor moarte din epiderm.
Reducerea pilozităţii, între 75 şi 90 la sută
Melanina din păr absoarbe energie luminoasă cu lungime de undă între 400 şi 1.200 nm. Pentru epilare se folosesc următoarele tipuri de aparate: laserul rubin (694 nm), laserul alexandrit (755 nm), laserul cu dioda (800-810 nm), laserul NdYag (1.064 nm) şi sistemele cu lumină intens pulsată, care pot emite între 550 şi 1.200 nm, acestea fiind cele mai versatile maşini. Pentru a obţine cele mai bune rezultate, utilizatorul trebuie să înţeleagă capacitatea aparatului cu care lucrează şi să aleagă cea mai potrivită lungime de undă, mărime a spotului luminos şi durată a pulsului. Se ştie că, în urma unui număr repetat de şedinţe de tratament spaţiate la intervale de timp, care ţin cont de ritmul de dezvoltare al firului de păr din zonă, se poate obţine o reducere a pilozităţii de 75% până la 90%.
Azi nu se mai vorbeşte despre "epilare definitivă", pentru că s-a constatat că aceasta nu este posibilă.
Sintagma folosită în prezent de utilizatorii oneşti este de "reducere permanentă a pilozităţii", deoarece rămân fire care nu pot fi scanate sau persistă fragmente de fir de păr care au celule germinative, şi în felul acesta se menţine o pilozitate minoră cu fire miniaturizate.
Blonzii nu se pot epila cu lumină
Pacientul preferat este cel care are fire negre, groase, în contrast cu o piele deschisă la culoare (cu melanină puţină). Zonele care răspund foarte bine la tratament sunt faţa, zona inghinală, axilele. Firele care nu pot fi tratate, indiferent de tehnologie, sunt cele care nu au pigment: firele albe, dar şi cele blond-deschis sau cele roşcate.
Alegerea parametrilor de lucru se dovedeşte o ştiinţă care trebuie învăţată pentru a obţine maximum de beneficii pentru pacient şi a-l feri de efecte secundare. Cea mai nedorită situaţie este dată de arsura pielii, atunci când aparatul nu este mânuit corect sau pacientul are pielea bronzată şi pigmentul din piele atrage lumina.
Din fericire, efectele secundare sunt tranzitorii, iar tratamentul este tolerat cu uşurinţă, senzaţia fiind de elastic plesnit pe piele. După tratament apare o uşoară înroşire şi un discret edem în jurul foliculilor piloşi, semn al eficienţei terapeutice. Dat fiind complexitatea tratamentului, în Uniunea Europeană s-a propus să nu mai fie permisă utilizarea acestor echipamente de către cei care nu au o pregătire medicală. Doar doctorul poate recunoaşte problemele locale ignorate, cum ar fi aluniţele cu risc sau alte leziuni cutanate, care contraindică tratamentul cu lumină.