Un fost magazin, scos la vânzare pe post de garsonieră cu 140.000 de euro. Spațiul de 20 mp nu are ferestre: „Arată ca locuința unui criminal în serie”
Un anunț imobiliar a stârnit indignare pe rețelele de socializare după ce un proprietar a scos un fost magazin de 20 de metri pătrați, fără ferestre, pentru 1.000 de euro pe lună. Spațiul este prezentat drept garsonieră și este oferit spre vânzare, pentru 140.000 de euro, deși utilizatorii contestă posibilitatea transformării sale într-o locuință.

Oferta vizează un fost magazin de pe o stradă din centrul orașului Florența, în apropiere de cartierul Sant'Ambrogio. Proprietarul a publicat anunțul cu numele și numărul său de telefon și a precizat că nu dorește să apeleze la agenții imobiliare.
Potrivit Fanpage.it, spațiul are 20 de metri pătrați și dispune de o baie. Proprietarul îl oferă atât spre închiriere, pentru 1.000 de euro lunar, cât și spre vânzare, pentru 140.000 de euro.
Fotografiile din anunț arată o încăpere extrem de mică, în care au fost înghesuite o bucătărie, un dulap aflat la aproximativ jumătate de metru de aceasta, un pat de o persoană și o masă amplasată în mijlocul camerei. Baia este, la rândul ei, foarte mică. Spațiul nu are ferestre, iar singura sursă de lumină naturală pare să fie intrarea, cel puțin potrivit imaginilor publicate.
Proprietarul susține că spațiul poate fi folosit ca locuință
Anunțul a circulat în mai multe grupuri de Facebook dedicate locuitorilor din Florența. Mai multe persoane au reacționat.
„Să amenajezi o locuință într-un spațiu comercial nu este legal, știați?”, a întrebat o utilizatoare.
Un alt internaut a criticat atât prețul, cât și posibilitatea ca spațiul să fie folosit ca apartament. „Un magazin nu-ți folosește la nimic și nici nu-l poți închiria ca apartament, pentru că, dacă se întâmplă ceva, intri în belele. 140.000 de euro?”, a scris acesta.
Un alt comentator a calculat că prețul cerut ajunge la aproximativ 7.000 de euro pe metru pătrat, deși imobilul este un fost spațiu comercial.
„140.000 de euro pentru o cocină, înregistrată în acte cine știe cum, dar amenajată ca dormitor”, a scris un alt utilizator.
„Arată ca locuința unui criminal în serie”, a comentat o femeie, în timp ce altcineva a descris oferta drept „halucinantă”.
„Nici măcar în Bangladesh nu găsești așa ceva”, a spus altcineva.
„Poliției locale din Florența și Direcției de Urbanism le place foarte mult această postare”, a scris acesta, într-un comentariu ironic.
Proprietarul a răspuns celor care au criticat oferta
Proprietarul nu a rămas indiferent la comentariile negative. Acesta a susținut că sora sa a folosit spațiul drept locuință în urmă cu aproximativ 20 de ani și a transmis că este dispus să permită verificări.
„Pot face inspecții oricând doresc”, i-a răspuns unei persoane care atrăsese atenția asupra incompatibilității dintre destinația comercială a imobilului și utilizarea sa ca locuință.





















































