Drumul unui pacient bariatric nu se oprește în sala de operație – ci abia începe
0Dr. Loredana Bărbulescu: „Cei mai mulți pacienți își doresc să își controleze bolile asociate obezității și apoi nevoia de a trăi o viață mai activă”

Trăim într-o cultură în care kilogramele în plus sunt adesea reduse la o problemă de voință, fără a fi luat în considerare faptul că obezitatea este o afecțiune complexă, cu multiple cauze și consecințe – fizice, metabolice, dar și emoționale.
Pentru mulți pacienți care se confruntă cu obezitatea, drumul spre o viață sănătoasă și calitativă trece printr-un lung șir de încercări: diete repetate urmate de eșecuri, tratamente medicamentoase sau schimbări ale stilului de viață care nu dau rezultatele așteptate. Atunci când aceste eforturi nu mai sunt suficiente sau viața pacientuluie ste pusă în pericol de riscul crescut de afecțiuni asociate, una dintre opțiunile de tratament cu eficiență dovedită în controlul obezității și al afecțiunilor asociate este chirurgia bariatrică – o intervenție complexă, dar care poate marca un nou început.

„Chirurgia bariatrică nu este un miracol, ci o unealtă. Viața nouă începe cu pași mici, dar fermi”, Dr. Loredana Bărbulescu, Medic Primar Chirurgie Generală în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgie Bariatrică și Metabolică din Ponderas Academic Hospital.
Această intervenție medicală, tot mai frecventă în România, nu este doar despre pierderea kilogramelor – ci despre a construi, pas cu pas, o viață nouă.
Viața unui pacient bariatric nu „se rezolvă” în sala de operație
Primele luni după operația de bariatrie sunt decisive: alimentația este restricționată, ritmul zilnic se schimbă, iar pacientul este nevoit să se reconecteze cu propriul corp și să construiască noi obiceiuri.
„Prima lună este considerată cea mai dificilă – dieta este exclusiv lichidă sau semilichidă, iar pacientul învață să se raporteze diferit la propriul corp”, explică Dr. Bărbulescu. „E un proces de reconectare și de formare a unor obiceiuri sănătoase.”
Această etapă permite vindecarea stomacului și adaptarea tractului digestiv la noile condiții. În același timp, pacienții încep să piardă semnificativ în greutate, ceea ce determină scăderea tensiunii arteriale și o mai bună reglare a glicemiei chiar din primele săptămâni postoperatorii.
„Sprijinul nu se termină în sala de operație. Pacientul este urmărit de o echipă multidisciplinară formată din chirurg, nutriționist, diabetolog, cardiolog, psiholog, endocrinolog – care oferă ghidaj, monitorizare și sprijin emoțional. Această colaborare strânsă este cheia succesului pe termen lung”, adaugă Dr. Bărbulescu.
Toți acești specialiști se regăsesc în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Bariatrică– primul centru din România acreditat de către federațiile internaționale IFSO și SRC (Surgical Review Corporation). Acreditările internaționale confirmă nu doar expertiza echipei medicale, ci și siguranța și standardele ridicate ale actului medical.
Motivația reală ar trebui să fie nu pierderea kilogramelor, ci redobândirea sănătății
Pacienții care aleg o intervenție bariatrică nu o fac pentru motive estetice. Majoritatea vin după ani de lupte cu diete alimentare, afecțiuni cronice și o calitate a vieții foarte scăzută. Dorința de a-și recâștiga sănătatea – nu doar silueta – este principala motivație.

„Cei mai mulți pacienți își doresc să își controleze bolile asociate obezității: diabetul, hipertensiunea, durerile articulare, apneea în somn. Apoi vine și nevoia de a trăi o viață mai activă, fără limitări”, spune Dr. Bărbulescu.
Teama de complicații este normală, dar scade odată ce pacientul înțelege că nu este singur, iar echipa medicală este pregătită să îl însoțească în fiecare etapă. Decizia privind tipul de intervenție se ia în mod personalizat, în funcție de istoricul medical și stilul de viață al fiecărui pacient.
Transformare vine din interior spre exterior
Operația aduce rapid o pierdere semnificativă în greutate – dar transformarea nu este doar fizică. Mulți pacienți își redescoperă corpul, mobilitatea, dar și încrederea. Pentru unii, acest proces implică provocări: relațiile personale se pot schimba, ritmul de viață se modifică, apar emoții contradictorii.
„Schimbarea este profundă - nu doar fizică, ci și emoțională”, subliniază Dr. Loredana Bărbulescu. Tocmai de aceea, sprijinul psihologic este parte integrantă a procesului, oferit atât de echipa medicală, cât și de familie și prieteni. La Ponderas Academic Hospital, pacienții beneficiază de consiliere psihologică specializată din partea echipei de psihologi formată din Cosmina Peța și Dumitrescu Adrian, ambii cu experiență în însoțirea persoanelor care se confruntă cu obezitate. Potrivit psihologului Cosmina Peța, „la baza obezității stă de multe ori un mecanism de apărare emoțională foarte puțin înțeles – iar schimbarea reală presupune și o înțelegere profundă a acestor răni emoționale. Acolo unde pacientul are un sprijin real, echilibrat și constant, șansele de succes cresc considerabil.”
Schimbările apar treptat, sub îndrumarea echipei medicale
Un mit frecvent este că pacientul trebuie să-și schimbe complet stilul de viață peste noapte, dacă își dorește ca rezultatele să fie vizibile cât mai repede. În realitate, transformarea vine pas cu pas, ghidată de echipa Centrului de Excelență în Chirurgia Bariatrică.
„Este un drum care se construiește pas cu pas, dar care duce inevitabil spre un stil de viață nou. Nu impunem perfecțiunea, ci încurajăm perseverența”, spune Dr. Bărbulescu.
Această tranziție implică reeducarea alimentară, activitate fizică moderată și monitorizare medicală continuă. Obiectivul este evitarea situațiilor în care pacientul revine la comportamentele anterioare care au contribuit la obezitate și menținerea rezultatelor pe termen lung.
„Pacientul care colaborează cu echipa, se prezintă la controalele periodice, respectă indicațiile și care își asumă schimbarea are cele mai mari șanse de succes, iar succesul înseamnă responsabilitate pe termen lung”, menționează Dr. Bărbulescu.
De asemenea, un alt mit dăunător este reprezentat de faptul că operația de bariatrie ar fi „o scurtătură” sau o „soluție pentru oamenii fără voință”. În realitate, este o procedură medicală complexă, recomandată în cazuri bine evaluate, destinată controlului afecțiunilor asociate obezității. „Chirurgia bariatrică nu este o cale ușoară, ci o cale sigură, ghidată de specialiști și susținută de responsabilitatea pacientului”, afirmă medicul.
Chirurgia bariatrică este un pas important spre redobândirea sănătății, atunci când este susținută de ghidare medicală corectă, efort personal constant și sprijinul unei echipe dedicate. La Ponderas Academic Hospital, în luna august, intervenția de tip gastric sleeve este disponibilă începând cu 3.500 euro, cu opțiunea de plată în rate.