A apărut Registrul Național Unic al Pacienților Arși. Va ajuta medicii să acceseze istoricul și dosarele pacienților cu arsuri grave

0
0
Publicat:

Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din Spitalul "Grigore Alexandrescu" a înființat Registrul Național Unic al Pacienților Arși, care va centraliza date despre arsurile la copii și adulți, inclusiv locurile de tratament și cauzele acestora, a transmis prof. dr. Dan Mircea Enescu, reprezentant al acestei clinici.

A apărut Registrul Unic al Pacienților Arși - Foto Arhivă
A apărut Registrul Unic al Pacienților Arși - Foto Arhivă

Dan Mircea Enescu a declarat, într-o conferință de presă, că în Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora, relatează Agerpres.

De asemenea, el a evidențiat că este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi şi că sunt insuficiente locuri la nivel naţional pentru tratarea persoanelor arse.

Mai mult decât atât, medicul a anunțat că se lucrează la crearea unei bănci de piele la nivel național sau regional. Potrivit lui Dan Mircea Enescu, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa.

Campania de conștientizare privind arsurile la copii, coordonată de clinica menționată, a inclus crearea de materiale educaționale și distribuirea lor gratuită, precum și organizarea de cursuri de prim-ajutor și instruire pentru medici de familie. Anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, potrivit estimărilor medicilor de la această clinică. De asemenea, Dan Enescu a menţionat că aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare.

În plus, peste 700 de familii defavorizate au primit truse de prim ajutor, iar peste 100 de copii cu arsuri grave au beneficiat de tratamente gratuite. Activități de prevenție au fost desfășurate în 20 de localități din mediul rural, susținându-se cursuri de prim ajutor în școli și informarea a 3.000 de medici de familie.

Proiectul a fost realizat de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului "Grigore Alexandrescu", în colaborare cu Academia de Științe Medicale și Asociația Națională pentru Protecția Pacienților.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite