Ponta: Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Spitalele din străinătate vor doar să trimită facturi uriașe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta, consilier onorific al premierului României, susține că în străinătate sunt trimiși doar pacienții cu răni ușoare, în urma exploziilor de la Crevedia, în timp ce persoanele în stare gravă sunt tratate tot în țara noastră.

Victor Ponta, fost premier, acum consilier onorific al premierului FOTO Mediafax
Victor Ponta, fost premier, acum consilier onorific al premierului FOTO Mediafax

Incidentul de la Crevedia ne demonstrează că noi nu învățăm niciodată din greșeli. Sunt două categorii: cei care învață și proștii. Noi suntem ăia proști. De ce trebuie întotdeauna ca noi să fim ăia proști? Au fost lăsați pompierii să meargă acolo și să își riște viața. Cineva trebuia să spună: Noi mergem acolo dar nu mergem să murim. Pompierii noștri sunt cei mai importanți oameni ai acestei țări și noi îi aruncăm în foc, la propriu. România a tratat după Colectiv 182 de arși, acum că sunt șapte începem să îi trimitem prin străinătate”, a declarat Victor Ponta, la România TV.

De asemenea, noul consilier onorific al premierului a subliniat că atunci când se decide transferul unor pacienți arși în Europa, spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții a căror stare de sănătate este una bună, cei în stare gravă sunt lăsați în România.

Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor. Guvernul a făcut foarte bine că i-a pus în avion și i-a trimis în străinătate pe cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, dar e posibil ca românii să se întrebe: Noi nu plătim taxe? Pe noi de ce nu ne trimit în străinătate”, a mai afirmat consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu.

Fără spital mare pentru arși, la 8 ani de la Colectiv

La opt ani de la incendiul din clubul Colectiv, o nouă tragedie aduce la lumina faptul că România, țara cu cel mai mare număr de accidente soldate cu pacienți arși din Europa, nu are nici măcar un centru specializat de tratament pentru mari arși, deși au fost la Putere toate partidele.

Două explozii au avut loc, sâmbătă seară, la o stație GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, 58 de persoane, majoritatea pompieri, fiind afectate.  

Centrele pentru mari arși ar fi soluția pentru șanse mai mari de supraviețuire a pacienților cu arsuri pe suprafețe mari de corp, mai ales că pacienții cu arsuri pe o suprafață de peste 80% din corp nu sunt transportabili.

La opt ani după incendiul din clubul Colectiv, din octombrie 2015, în care 65 de tineri au murit și alți 186 au fost răniți, România nu are nici măcar un centru de acest fel. Inițial, aceste unități ar fi trebuit să fie gata în București, Timișoara și Târgu-Mureș, până în mai anul trecut, însă autoritățile au prelungit acest termen până la finalul anului 2025.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că, în prezent, în România sunt disponibile 30 de paturi pentru mari arși, însă în momentul producerii exploziilor de la Crevedia erau disponibile doar 6 (5 la București, unul la Timișoara).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite